DISTRIBUIȚI
European Pressphoto Agency

Trupele irakiene au atacat la întâmplare civili kurzi, apoi au întreprins jafuri şi au provocat incendii în oraşul mixt Tuz Khurmatu, lângă Kirkuk, în marja operaţiunilor pentru preluarea controlului asupra zonelor disputate, a anunţat marţi organizaţia neguvernamentală Amnesty International, informează AFP, conform agerpres.

În 16 octombrie, ‘cel puţin 11 civili au fost ucişi în atacuri la întâmplare şi sute de proprietăţi au fost jefuite, incendiate şi distruse’, a subliniat organizaţia pentru apărarea drepturilor omului într-un comunicat.


Aceste evenimente ‘par a fi un atac dirijat spre cartierele majoritar kurde ale oraşului’, estimează Amnesty.

Citeşte şi: Grecia rămâne fără ştiri două zile. Reporterii au intrat în GREVĂ

‘În câteva ore, vieţile a nenumăraţi bărbaţi, femei şi copii au fost distruse la Tuz Khurmatu. Mii dintre ei şi-au pierdut casele, magazinele şi tot ce aveau. Ei se află acum împrăştiaţi prin câmpurile din jur, întrebându-se dacă se vor putea întoarce vreodată acasă’, relatează Lynn Maalouf, directoarea departamentului pentru cercetări asupra Orientului Mijlociu al Amnesty.

Potrivit ONU, 35.000 de civili au fugit din oraş începând cu 16 octombrie.

Tuz Khurmatu, situat la 70 de kilometri de Kirkuk, numără 100.000 de locuitori kurzi, turkmeni şi arabi, şi se afla sub controlul comun al combatanţilor peshmerga şi unităţilor paramilitare din Hachd al-Chaabi, până în 16 octombrie, când aceştia din urmă au cucerit oraşul.

Relaţiile sunt de multă vreme tensionate între kurzi şi turkmeni, iar oraşul este din 2003 scena unor cicluri de violenţe sângeroase.

‘Autorităţile irakiene au declarat că nu vor tolera niciun atac împotriva civililor şi că cei vinovaţi vor fi urmăriţi. Ele trebuie să-şi pună în aplicare promisiunile şi să desfăşoare o anchetă imparţială cu privire la aceste violenţe. Victimele trebuie să fie despăgubite în totalitate, iar cei responsabili să dea socoteală’, a adăugat Lynn Maalouf.