DISTRIBUIȚI
Al Jazeera

Şaisprezece militanţi au fost ucişi şi patru arestaţi într-o operaţiune majoră lansată vineri de armata egipteană în Peninsula Sinai, unde sunt foarte active grupări jihadiste, a informat duminică televiziunea de stat, transmite Reuters.

Potrivit unui comunicat al armatei, alţi 30 suspecţi au fost arestaţi, potrivit agerpres.


Preşedintele egiptean Abdel Fattah al-Sisi a ordonat la 29 noiembrie armatei să-i elimine în termen de trei luni pe militanţi din nordul Peninsulei Sinai, după un atac asupra unei moschei, în care au fost ucise peste 300 de persoane. Atentatul, cel mai sângeros din istoria recentă a Egiptului, nu a fost revendicat.

Citește și : ACCIDENT în Indonezia. Cel puțin 27 de morți și 18 răniți după ce un autocar a intrat în coliziune cu o motocicletă

Un purtător de cuvânt al armatei a precizat anterior că operaţiunea va viza teritorii din Sinai, dar şi din Delta Nilului şi Deşertul de Vest, unde alţi militanţi au întreprins atacuri, unele considerate puse la cale din ţara vecină Libia.

După destituirea, în 2013, de către armată a preşedintelui islamist Mohamed Morsi, forţele egiptene se confruntă în Sinai (nord-est) cu grupări extremiste, printre care ramura egipteană a grupării jihadiste Stat Islamic (SI). Sute de poliţişti şi soldaţi au fost ucişi.

Statul Islamic a revendicat numeroase atacuri împotriva forţelor egiptene, dar şi a civililor.

La începutul lui ianuarie, parlamentul egiptean a prelungit cu trei luni starea de urgenţă instaurată iniţial în aprilie 2017, după două atentate sângeroase împotriva unor biserici copte şi revendicate de SI.