DISTRIBUIȚI

Avioane militare britanice au interceptat de două ori în două zile avioane ruseşti în zona Mării Baltice, a anunţat joi Ministerul Apărării de la Londra, potrivit Reuters, transmite şi agerpres.

Astfel, miercuri mai multe avioane Typhoon au fost trimise pentru a intercepta două avioane ruse de vânătoare SU-27 şi un avion IL-22 şi le-au escortat către Rusia.


Citeşte şi: Austria interzice vălul islamic în şcolile primare

În ziua anterioară, marţi, avioane britanice Typhoon au decolat de la baza aeriană Ämari din Estonia ca răspuns la zborul a două avioane ruse SU-27 şi a unui aparat IL-22 de-a lungul coastei baltice, către enclava rusă Kaliningrad.

În luna aprilie, Marea Britanie a preluat de la Germania comanda misiunii NATO de poliţie aeriană în zona Mării Baltice.

Citeşte şi: Trump l-a graţiat pe un fost mare magnat al presei

”Suntem decişi să apărăm frontierele NATO şi ne vom sprijini aliaţii în descurajarea oricăror ameninţări”, a declarat secretarul de stat pentru forţele armate, Mark Lancaster.