DISTRIBUIȚI

Autorităţile americane au anunţat marţi deschiderea unei noi structuri de primire la o bază militară, pentru a putea face faţă afluxului fără precedent a mii de copii ce au traversat singuri şi ilegal frontiera cu Mexicul, informează miercuri AFP, potrivit agerpres.

Acest sit de primire de urgenţă instalat la Fort Bliss, lângă El Paso, în statul Texas, urma să primească începând de marţi 500 de minori neînsoţiţi, a precizat într-un comunicat Ministerul Sănătăţii. El ar putea găzdui în final 5.000 de copii cu vârste între 13 şi 17 ani, care „vor fi supuşi unei scurte examinări medicale şi vor primi îmbrăcăminte, produse de igienă şi hrană, precum şi un loc sigur pentru a se putea odihni”, adaugă ministerul, subliniind că toţi minorii vor beneficia de un „protocol de supraveghere împotriva COVID-19”.


Citeşte şi: Merkel şi Macron l-au băgat ‘în şedinţă’ pe Putin – Black News

SUA se confruntă cu o creştere puternică a numărului de migranţi sosiţi din America Centrală ce fug de sărăcie şi violenţe, cu aproape 500 de minori neînsoţiţi în fiecare zi, de la sfârşitul lui februarie, potrivit cifrelor publicate marţi de Ministerul Sănătăţii.

Reguli sanitare adoptate la începutul pandemiei autorizează SUA să respingă imediat toţi adulţii singuri, precum şi familiile. Însă autorităţile americane reuşesc tot mai greu să expulzeze familiile spre Mexic, mai ales atunci când ele au copii mici (sub şapte ani).

Minorii sosiţi singuri sunt plasaţi în clădiri ale poliţiei la frontiere, în mod normal pentru mai puţin de trei zile, înainte de a fi transferaţi spre structuri de primire mai adaptate, unde să aştepte localizarea unor membri ai familiilor lor sau a unor tutori cărora să le fie încredinţaţi.

În jur de 13.800 de copii sunt în prezent găzduiţi în aceste structuri şi mai puţin de 300 regăsesc în fiecare zi persoane apropiate, potrivit Ministerului Sănătăţii american.

Administraţia americană, care relativizează acest aflux de solicitanţi de azil, a autorizat pentru prima dată marţi presa să viziteze un centru de primire suprapopulat, la Donna, în Texas, asigurând că migranţii sunt primiţi în bune condiţii.

Citeşte şi: NATO interceptează tot mai multe avioane ruseşti: Nivel NEOBIŞNUIT al activităţii aeriene în Marea Neagră! – Black News

Structura, gestionată de poliţia de frontieră, găzduieşte peste 4.000 de copii şi familii, în camere separate prin paravane din plexiglas şi unde migranţii dorm pe o saltea pusă pe jos, în corturi uriaşe.

Situl dispune de spaţii de joacă în interior rezervate celor mai mici, precum şi de terenuri de sport în exterior.