DISTRIBUIȚI
TheJournal.ie

Liderul Partidului Unionist Democrat din Irlanda de Nord, Arlene Foster, a transmis parlamentarilor nord-irlandezi menținerea opoziției față de acordul Brexit propus de Boris Johnson și a avertizat asupra consecințelor acordului asupra unității Marii Britanii, relatează cotidianul The Guardian, potrivit mediafax.

Arlene Foster a transmis colegilor săi din partid, în cadrul reuniunii de sâmbătă, intenția de a-și menține opoziția față acordul propus de liderul Executivului britanic și a atras atenția asupra faptului că acest acord poate conduce regiunea britanică Irlanda de Nord către o „direcție greșită”.


Citește și : Maurice Robinson, șoferul ‘camionului morţii’ din Essex, inculpat pentru 39 omoruri din culpă

„Cu cele 10 voturi ale noastre fiind atât de critice în Parlament, este o mare responsabilitate (pentru noi, n.red.) să sprijinim decizia corectă în ceea ce privește Irlanda de Nord, dar (trebuie, n.red.) să avem fermitatea și puterea să rezistăm și să spunem nu când este nevoie”, a declarat liderul partidului nord-irlandez.

„În privința Brexit, noi nu vom spijini Guvernul când vom considera că acesta greșește fundamental, acționând într-un mod care este în detrimentul Irlandei de Nord și conducându-ne către o direcție greșită. Noi ne vom opune lor și ne vom folosi voturile pentru a-i învinge”; „Fără nicio schimbare, noi nu vom vota pentru acordul prim-ministrului. Va fi rău pentru Irlanda de Nord din punct de vedere economic și va slăbi fundamentele acestui mare Regat Unit”, a mai adăugat Foster.

Citește și : Premierul portughez Costa promite la învestire creşterea cu 25% a salariului minim în acest mandat