DISTRIBUIȚI
Semnele Timpului

Camera inferioară a Parlamentului din Argentina a aprobat o lege prin care s-ar legaliza avortul în primele 14 săptămâni de sarcină, scrie The Guardian, potrivit news.ro .

Legea a fost aprobată cu un 129 de voturi „pentru” şi 123 „împotrivă” şi urmează să fie votată de Senat. Preşedintele Argentinei, Mauricio Macri, a declarat că va aproba legea.


Citește și : Criza migraţiei pune în pericol însăşi supravieţuirea Uniunii Europene (Antonio Tajani)

„Avem de-a face cu o problemă ce ţine de sănătatea publică pe care nu trebuie să o ignorăm. Este o problemă de justiţie socială”, a declarat Mayra Mendoza, parlamentară aflată în opoziţie.

Opoziţia, precum şi aliaţii preşedintelui Mauricio Macri sunt împărţiţi în ceea ce priveşte problema avortului. Macri şi-a încurajat membrii de partid să voteze după cum consideră, chiar dacă el este împotriva propunerii.

Mariela Belski, directorul Amnesty International în Argentina, a salutat decizia. „Noua legislaţie ar putea încheia un cerc vicios în care femeile nu au altă opţiune decât să îşi rişte vieţile, sănătatea şi libertatea, dacă sunt trimise la închisoare”, a declarat ea.

Citește și : Manevrele militare comune americano-sud-coreene, suspendate pe termen pe nedefinit în Peninsula Coreeană

În prezent, Argentina permite avortul doar în cazul violurilor sau atunci când sănătatea femeii este pusă în pericol.

Biserica Catolică se opune vehement legalizării avortului.