DISTRIBUIȚI
Time

Conferinţa Episcopală Argentiniană a proclamat joi că „orice viaţă trebuie preţuită” exprimându-şi gratitudinea faţă de faptul că Senatul a respins proiectul privind legalizarea avortului în ţară şi a cerut să fie unite eforturile pentru asumarea „unui angajamentului social” faţă de persoanele cele mai vulnerabile, relatează joi EFE, potrivit agerpres.

„Dialogul ecumenic şi interreligios s-a intensificat în aceste vremuri unind eforturile pentru a proteja viaţa de la concepţie şi până la moartea naturală”, au subliniat episcopii Bisericii catolice într-un comunicat, la câteva ore după ce Camera superioară a respins proiectul cu 38 de voturi, faţă de cele 31 favorabile avortului.


Citește și : Pakistanul va desfăşura mai multe trupe la graniţa sa cu Afganistanul

De asemenea şi-au exprimat gratitudinea faţă de „bărbaţii şi femeile” senatori, organisme şi instituţii „care s-au pronunţat pentru apărarea vieţii”, mai ales a celor săraci care ştiu să primească viaţa aşa cum este şi să o preţuiască pentru că este un dar de la Dumnezeu.

Episcopii au făcut totodată apel la o educaţia sexuală responsabilă, la susţinerea femeilor vulnerabile însărcinate sau la îndreptarea atenţiei spre acele „persoane care au trecut prin drama avortului”, printre alte măsuri.

„Ca Biserică am participat la dezbatere căutând dialogul dătător de lumină fără să-i considerăm vrăjmaşi pe cei care au păreri diferite. Ca societate argentiniană trebuie să ne asumăm şi să acţionăm împotriva disensiunilor dintre noi şi să conlucrăm în direcţia unui dialog reînnoit”, se arată în comunicat.

Citește și : Rusia anunță măsuri de retorsiune în urma sancțiunilor impuse de Statele Unite

„Maica noastră cea preacurată să ne ajute şi să ne înveţe să respectăm viaţa, să o îngrijim, să o apărăm şi să o slujim”, încheie comunicatul.