DISTRIBUIȚI
shutterstock

Argentina a intrat în „al patrulea val” al pandemiei de COVID-19, a anunţat luni ministrul Sănătăţii din această ţară, Carla Vizzotti, comentând statisticile medicale ce arată o creştere cu 91% a numărului de cazuri noi în raport cu săptămâna precedentă, dar care nu se reflectă deocamdată într-o creştere a numărului de decese şi de spitalizări, informează AFP, potrivit agerpres.

„Astăzi, am intrat în al patrulea val de COVID-19 în Argentina, însă este un val care ne găseşte într-o situaţie complet diferită” de valurile precedente, a declarat Carla Vizzotti în timpul unei reuniuni a Consiliului Federal pentru Sănătate, la care au participat omologii ei din toate provinciile Argentinei, organizată în provincia Neuquen.


Vezi şi: Biden şi Mitsotakis salută relaţia greco-americană care ‘niciodată nu a fost mai bună’ (VIDEO) – Black News

Cel mai recent bilanţ al noilor cazuri de COVID-19, devenit de acum săptămânal, a arătat duminică 33.989 de infectări noi, reprezentând o creştere cu 92% faţă de cele 17.646 cazuri raportate în săptămâna precedentă şi o creştere cu aproape 200% în raport cu ultimele trei săptămâni.

Graţie diverselor măsuri sanitare şi a ratei mari de vaccinare, „nu avem o creştere mare a deceselor şi a spitalizărilor la terapie intensivă, ceea ce reprezintă obiectivul nostru”, a subliniat ministrul argentinian al Sănătăţii.

De fapt, numărul deceselor a scăzut: 47 de persoane au murit din cauza COVID-19 în ultimele şapte zile, faţă de cele 76 de decese raportate săptămâna precedentă. Rata de ocupare a paturilor de terapie intensivă a rămas modestă – 41%.

În consecinţă, „vom putea să avansăm în această nouă etapă a pandemiei”, a adăugat Carla Vizzotti, care a exclus posibilitatea de a se reveni la noi lockdownuri pentru a face faţă celui de-al patrulea val pandemic. „Nu există posibilitatea de a decreta noi lockdownuri”, a precizat ea.

Conform statisticilor Ministerului Sănătăţii, Argentina, o ţară cu 45 de milioane de locuitori, a raportat 9.135.308 cazuri de COVID-19 de la începutul pandemiei şi 128.776 de decese asociate noului coronavirus.

Citește şi: Peste 260 de luptători ucraineni au fost EVACUAŢI din Azovstal – Black News

Această ţară sud-americană, grav afectată la începutul pandemiei, a implementat măsuri sanitare deosebit de severe, cu un lockdown de cinci luni, unul dintre cele mai îndelungate din lume. Guvernul de la Buenos Aires a anunţat la sfârşitul anului 2021 că nu va reveni la astfel de măsuri în faţa recrudescenţei pandemice, pentru a nu sufoca redresarea economiei, sprijinindu-se în această decizie pe o rată mare de vaccinare a populaţiei naţionale.

Aproape 83% dintre argentinieni sunt în prezent vaccinaţi împotriva COVID-19 cu o schemă completă compusă din două doze, iar peste 49% din populaţia ţării a primit deja şi o doză booster.