DISTRIBUIȚI
Sputnik

Rusia şi SUA s-au lansat într-o dispută pe Twitter cu privire la libertatea presei, după controversata arestare, la Moscova, a unui fost jurnalist acuzat de „înaltă trădare”, informează miercuri AFP, potrivit agerpres.

„Uitându-ne la jurnaliştii ruşi care sunt arestaţi unii după alţii, (putem spune că) aceasta începe să semene cu o campanie concertată împotriva libertăţii presei”, a scris marţi seara pe Twitter purtătoarea de cuvânt a ambasadei americane în Rusia, Rebecca Ross.


Citește și: Masca devine OBLIGATORIE în Catalonia

„Vedeţi-vă de treburile voastre!”, a reacţionat într-un tweet Ministerul Afacerilor Externe rus.

Acest schimb de replici intervine după ce un tribunal din Moscova a ordonat marţi plasarea în detenţie provizorie, pentru două luni, a lui Ivan Safronov, fost jurnalist foarte respectat, specialist în probleme militare şi spaţiale. El a devenit în urmă cu două luni consilier al directorului agenţiei spaţiale ruse Roskosmos.

Arestat pentru „înaltă trădare”, Safronov, 30 de ani, este suspectat de Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB) că a cooperat începând din 2012 cu serviciile speciale cehe, potrivit unuia dintre avocaţii săi, Evgheni Smirnov.

Anchetatorii FSB apreciază că serviciile speciale cehe acţionau în folosul SUA.

Considerat unul dintre cei mai buni jurnalişti ai Rusiei în probleme militare şi spaţiale, Ivan Safronov a lucrat pentru două cotidiene ruseşti de referinţă, Vedomosti şi Kommersant, fiind în ultimii ani autorul unor articole incomode pentru armata rusă.

Arestarea lui Safronov a fost denunţată de foşti colegi ai săi, care apreciază că este vorba de o răzbunare pentru articolele sale.

Citește și: SUA se retrag oficial din Organizaţia Mondială a Sănătăţii

De 20 de ani, se fac auzite tot mai multe acuzaţii de atingere adusă libertăţii presei în Rusia. Luni, jurnalista rusă Svetlana Prokopieva a fost declarată vinovată de ”justificare a terorismului” şi amendată cu 500.000 ruble (6.965 dolari), la capătul unui proces judiciar care a provocat indignare în rândul organizaţiilor pentru apărarea drepturilor omului.

Înaintea procesului, zeci de jurnalişti şi militanţi pentru drepturile omului au cerut achitarea Svetlanei Prokopieva. Svetlana Prokopieva ”nu îşi face decât meseria”, a subliniat vineri organizaţia Reporteri Fără Frontiere (RSF), avertizând cu privire la ”un precedent periculos pentru toţi jurnaliştii ruşi”. Principala organizaţie rusă pentru apărarea drepturilor omului, Memorial, a calificat luni acest caz ”în mod clar cu caracter politic” şi care are ca scop să ”servească drept exemplu pentru intimidarea jurnaliştilor ruşi”.