DISTRIBUIȚI

Autorităţile saudite au eliberat toate persoanele ţinute sub arest în opulentul hotel Ritz-Carlton din Riad, care a folosit drept centru de interogatorii în cadrul măsurilor de combatere a corupţiei, a declarat marţi un oficial saudit, transmite Reuters, potrivit agerpres.

Anunţul indică faptul că recenta campanie din ultimele trei luni, în care zeci de oficiali de rang înalt şi oameni de afaceri au fost arestaţi de anchetatori, care i-au acuzat de averi ilicite de circa 100 miliarde de dolari, se apropie de sfârşit.


Citeşte şi: CIA preconizează un amestec al Rusiei în alegerile americane din noiembrie

‘Nu au mai rămas persoane reţinute la Ritz-Carlton’, a declarat oficialul pentru Reuters, vorbind sub rezerva anonimatului.

El nu a precizat câţi suspecţi mai sunt reţinuţi în alte locuri din Arabia Saudită.

Se crede că unii au fost mutaţi de la Ritz în închisoare după ce au refuzat să se recunoască vinovaţi şi să ajungă la înţelegeri financiare cu autorităţile.

Săptămâna trecută, procurorul general a declarat că, la nivelul întregii ţări, majoritatea celor reţinuţi au fost de acord să încheie înţelegeri, 90 au fost eliberaţi după ce s-a renunţat la acuzaţii, iar 95 au rămas în custodie. Unele cazuri vor ajunge în instanţă.

Printre oamenii de afaceri cei mai proeminenţi vizaţi de această campanie s-au numărat prinţul Alwaleed, proprietarul fondului de investiţii Kingdom Holding, şi Waleed al-Ibrahim, care controlează influentul post de televiziune regional MBC.

Cei doi s-au declarat nevinovaţi, însă oficiali saudiţi au afirmat că ambii au acceptat înţelegeri după ce au recunoscut ‘încălcări’ neprecizate ale legii.

Citeşte şi: Şicane periculoase deasupra Mării Negre. Ruşii au interceptat un avion-spion american

Într-un interviu acordat agenţiei Reuters din apartamentul de la Ritz-Carlton unde era reţinut, prinţul Alwaleed a declarat sâmbătă, cu câteva ore înainte de a fi eliberat, că a fost bine tratat, numind cazul său rezultatul unei neînţelegeri. Prinţul le-a arătat, de altfel, jurnaliştilor apartamentul de lux în care a fost cazat.

Hotelul Ritz-Carlton din Riad are 492 de camere şi apartamente, şi este amplasat pe un teren de 21 de hectare. El se va redeschide pentru public la mijlocul lunii februarie, cea mai ieftină cameră costând 2.439 de riali pe noapte (650 de dolari).