DISTRIBUIȚI
Daily Pakistan

Forţele de securitate saudite au capturat un „extremist” jihadist puternic înarmat după un schimb de focuri în centrul Arabiei Saudite, a anunţat Ministerul de Interne, informează joi France Presse, potrivit agerpres.

Acest bărbat, a cărui cetăţenie nu a fost specificată, a aderat la „ideologia” grupării Stat Islamic şi asupra sa au fost descoperite o armă automată, un pistol şi mai multe cartuşe, a declarat ministerul saudit într-un comunicat.


Citește și : Casa Albă consideră sancţiunile economice adoptate de Turcia „regretabile” şi un pas în direcţia greşită

Bărbatul, arestat în oraşul Bukhariya, se pare că purta de asemenea o centură explozivă, potrivit postului televiziunii de stat al-Ekhbariya.

Incidentul a avut loc în timp ce regatul se pregăteşte să găzduiască pelerinajul anual de la Mecca, în perioada 19-24 august.

Numeroase atacuri armate împotriva forţelor de securitate au avut loc în ultimii ani în Arabia Saudită, inclusiv atentate comise de Al Qaida şi gruparea Stat Islamic.

Confruntări între rebeli şiiţi şi forţele de securitate au avut de asemenea loc în provinciile din estul ţării.

Citește și : Provincia canadiană Columbia Britanică a decretat stare de urgenţă din cauza incendiilor de pădure