DISTRIBUIȚI
www.islamtimes.org

Iranul a fost informat despre voinţa Arabiei Saudite de a trece la ‘nivel politic’ dialogul bilateral vizând restabilirea relaţiilor între cele două puteri regionale, a indicat ministrul de externe al Republicii islamice, Hossein Amir-Abdollahian, transmite AFP, potrivit agerpres

Cele două state au avut cinci cicluri de negocieri la Bagdad începând de anul trecut. Cel mai recent datează din aprilie şi a reunit înalţi responsabili ai Consiliului suprem de securitate naţională iranian şi ai serviciilor de informaţii saudite.


Citește și : Ucraina ignoră Rusia şi anunţă că va semna un acord pentru cereale doar cu ONU şi cu Turcia

‘În ce priveşte Arabia Saudită, am avut cinci cicluri de negocieri, în principal la nivel de securitate, şi au fost realizate progrese în aceste negocieri’, a declarat Amir-Abdollahian într-un interviu acordat radioteleviziunii de stat joi seara.

El şi-a exprimat speranţa că discuţiile vor conduce la ‘relaţii diplomatice normale între Arabia Saudită şi Republica Islamică Iran’.

Arabia Saudită sunnită şi Iranul şiit au rupt relaţiile în 2016 după atacarea unor misiuni diplomatice saudite de către manifestanţi în Iran în urma executării de către Riad a unui celebru cleric şiit.

Cele două puteri regionale rivale, care se acuză reciproc de destabilizarea Orientului Mijlociu, şi-au exprimat totuşi voinţa de a-şi depăşi divergenţele şi au purtat negocieri despre care au informat public pentru prima dată în aprilie 2021.

Citește și : A cincea execuţie pentru trafic de droguri în Singapore