DISTRIBUIȚI
CNBC.com

Arabia Saudită, cel mai mare exportator mondial de ţiţei, a anunţat luni că doreşte să investească peste un miliard de dolari în iniţiative de mediu, cu câteva zile înainte de conferinţa privind schimbările climatice COP26, la Gasgow, în Scoţia, relatează AFP, potrivit agerpres

”Astăzi deschidem o eră verde pentru regiune. Suntem convinşi că aceste schimbări nu sunt doar pentru mediu, ci şi pentru economie şi securitate”, a declarat, la Riad, prinţul moştenitor Mohammed bin Salman.


Citește și : Liga Arabă reacţionează la criza din Sudan

Concentraţiile de gaze cu efect de seră, factori ai încălzirii globale, au atins niveluri record anul trecut, a avertizat luni Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU).

În cel mai recent buletin informativ asupra principalelor gaze cu efect de seră, Organizaţia Meteorologică Mondială (OMM), o agenţie a ONU, arată că, din nou, concentraţiile celor trei principale gaze cu efect de seră, care captează căldura în atmosferă, au atins un vârf în 2020.

Citește și : Preşedintele Indoneziei cere înfiinţarea unui coridor pentru călătorii în Asia de Sud-Est