DISTRIBUIȚI
Flickr

Aproximativ 45 de milioane de persoane din întreaga lume sunt în prezent ameninţate de foamete, situaţia fiind deosebit de gravă în Afganistan. Este vorba de aproximativ 3 milioane de cazuri în plus faţă de cele anticipate la începutul anului, a anunţat luni, la Roma, Programul Alimentar Mondial al ONU (PAM), potrivit agerpres

Pandemia de coronavirus şi efectele sale în lanţ sunt responsabile de înfometarea a 15 milioane de persoane, a precizat organizaţia, conform DPA.


Citește și : Peste 250 de milioane de oameni au fost fost infectaţi cu coronavirus

Şeful PAM, David Beasley, a făcut apel la persoanele înstărite să ajute cu donaţii unice. El a calculat că 7 miliarde de dolari ar fi suficiente pentru a asigura o masă zilnică pentru toate cele 45 de milioane de persoane timp de un an.

‘În timp ce COVID exacerbează în mod incontestabil fragilitatea în întreaga lume, conflictele provocate de om determină instabilitatea şi alimentează un nou val distructiv de foamete care ameninţă să se extindă pe tot globul. Taxa plătită în mizerie umană este de neimaginat’, a declarat Beasley într-un comunicat.

Potrivit PAM, Afganistanul ‘devine cea mai mare criză umanitară din lume’, deoarece nevoile ţării le depăşesc pe cele ale altor locuri greu încercate, precum Etiopia, Sudanul de Sud, Siria şi Yemen.

Citește și : Spania reacţionează la rezultatul alegerilor din Nicaragua: ‘O FARSĂ!’