DISTRIBUIȚI

Spania a înregistrat un număr record de cazuri noi în 24 de ore de la începutul pandemiei, cu circa 39.000 de noi persoane infectate de marţi, a raportat miercuri Ministerul Sănătăţii, notează AFP, potrivit agerpres.

În total, 38.869 de cazuri confirmate şi 195 de decese au fost recenzate într-o zi, pentru un total de 2,176 de milioane de cazuri şi 52.878 de morţi înregistrate în această ţară de la declanşarea crizei sanitare.


Citește și : Irlanda şi Ţările de Jos sunt principalele beneficiare ale fondurilor post-Brexit

Aceste valori indică un „risc foarte mare, un risc extrem” în întreaga ţară, a subliniat ministrul pentru politici teritoriale şi al funcţiei publice, Carolina Darias, într-o conferinţă de presă.

„Presiunea asupra spitalelor continuă să se amplifice”, a adăugat ministrul sănătăţii, Salvador Illa, prezent alături, atrăgând atenţia că 27% din paturile de la terapie intensivă sunt ocupate de bolnavi contaminaţi cu noul coronavirus.

Ministrul a mai precizat că numărul testelor este în creştere, după sărbătorile de sfârşit de an.

Citește și : Putin ORDONĂ vaccinarea în masă a rușilor

Numeroase regiuni din Spania au introdus noi măsuri restrictive pentru a încerca să ţină sub control pandemia, printre care închiderea barurilor şi restaurantelor mai devreme sau izolarea oraşelor pentru a-i împiedica pe locuitori să intre sau să iasă fără vreun motiv valabil.

Pe de altă parte, mai mult de 581.000 de doze de vaccin Pfizer-BioNTech au fost deja administrate în ţară, campania de vaccinare fiind pe punctul de a atinge „viteza de croazieră”, a afirmat ministrul sănătăţii, exprimându-şi satisfacţia pentru cele 93.000 de injecţii din ultimele 24 de ore.