DISTRIBUIȚI
Stratfor Worldview

Aproape 100.000 de persoane au fost evacuate în Uzbekistan şi Kazahstan după ce un important baraj de acumulare de pe teritoriul uzbek s-a fisurat, inundând mii de locuinţe şi distrugând numeroase terenuri agricole în ambele ţări, informează AFP, scrie agerpres.

Barajul din Sardoba, în vestul Uzbekistanului, s-a spart vineri dimineaţă şi a obligat circa 70.000 de persoane să îşi evacueze locuinţele inundate. Peste 50 de persoane au fost spitalizate în urma acestor inundaţii.


Citește și : Guvernul din Hong Kong va distribui tuturor cetăţenilor măşti reutilizabile

Duminică, preşedintele kazah Kasîm-Jomart Tokaev a anunţat pe Twitter că 10 sate aflate în proximitatea graniţei cu Urzbekistanul au fost afectate de „inundaţii importante” şi că autorităţile au fost nevoite să evacueze alte 22.000 de persoane.

Preşedintele kazah a adăugat că autorităţile din ambele state au început discuţii după o serie de plângeri ale oficialilor kazahi care îi acuză pe omologii lor din Uzbekistan că nu i-au avertizat în timp util în legătură cu această catastrofă.

Procurorul general uzbek a declarat că o anchetă penală pentru „neglijenţă” şi încălcarea normelor din construcţii a fost deschisă duminică.

Construcţia barajului din Sardoba a început în 2010 sub coordonarea actualului preşedinte uzbek, Şavkat Mirzioiev, care ocupa pe atunci funcţia de prim-ministru. Barajul a fost finalizat în 2017.

Citește și : Elevii se întorc la şcoală în Israel, odată cu relaxarea restricţiilor

Şavkat Mirzioiev s-a deplasat vineri în regiune pentru a superviza operaţiunile de evacuare a populaţiei locale şi de curăţare a zonei. Ploile şi vânturile puternice au afectat acea regiune în zilele precedente.

Oficialii din regiunea Turkestan din sudul Kazahstanului, unde peste 5.000 de persoane au fost evacuate, au criticat Uzbekistanul pentru faptul că nu le-au furnizat informaţii suficiente despre situaţia din zona barajului.