DISTRIBUIȚI
ET Bureau

Compania Apple a suprimat o aplicaţie electorală mobilă anti-Kremlin de teama represaliilor împotriva angajaţilor săi, după ce a primit ameninţări cu arestarea în Rusia, unde alegeri legislative au început vineri, potrivit unei surse apropiate dosarului, citată de France Presse, scrie agerpres.  

Opoziţia rusă a acuzat giganţii Google şi Apple de „cenzură” pentru că au cedat presiunii guvernului, retrăgând acest program privind „votul inteligent” creat de mişcarea opozantului încarcerat Aleksei Navalnîi care permite oamenilor să voteze împotriva partidului preşedintelui Vladimir Putin, Rusia Unită. Decizia intervine după luni de represiune, care i-a eliminat de la scrutin pe criticii preşedintelui Vladimir Putin.


Citește și : Narendra Modi împlineşte 71 de ani, iar autorităţile vor să vaccineze zeci de milioane de indieni de ziua lui