DISTRIBUIȚI
Global Look Press

Liderii unui număr de nouă ţări europene, printre care preşedintele francez Emmanuel Macron şi premierul italian Giuseppe Conte, au lansat un apel la emiterea de aşa-numite ‘coronabonduri’ pentru a crea fonduri importante în condiţiile crizei sanitare implicate de epidemia COVID-19, transmite miercuri AFP, scrie agerpres.

”Trebuie să lucrăm la un instrument de debitare comun emis de o instituţie europeană pentru a ridica fonduri pe piaţă, în favoarea tuturor statelor membre, pentru a face faţă pagubelor cauzate de coronavirus”, au subliniat liderii într-o scrisoare adresată miercuri preşedintelui Consiliului European, Charles Michel.


Citește și : Germania INTERZICE accesul ‘căpșunarilor’

Scrisoarea respectivă este semnată de şefii de stat sau de guvern din Franţa, Italia, Spania, Grecia, Irlanda, Belgia, Luxemburg, Slovenia şi Portugalia.

Propunerea de mutualizare a datoriilor ţărilor europene este solicitată frecvent mai ales de ţările puternic îndatorate din sudul Europei, precum Italia, dar ea a fost respinsă de ţările din nord, precum Germania şi Olanda.