DISTRIBUIȚI
Reuters

Apărarea antiaeriană siriană a ripostat duminică la raiduri „israeliene” în sudul Siriei, au relatat mass-media de stat citând o sursă militară, fără a face alte precizări, potrivit AFP şi Reuters, potrivit agerpres.

„Apărarea noastră antiaeriană a ripostat extrem de eficient la atacuri aeriene israeliene care au vizat regiunea din sud şi le-au împiedicat să îşi atingă obiectivele”, a transmis agenţia oficială Sana, fără a preciza ţinta raidurilor sau dacă există victime.


Citește și : Explozia din sudul Damascului a provocat morţi şi răniţi (OSDO)

Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO) a transmis că raiduri israeliene au vizat sudul capitalei Damasc.

„Zona luată ca ţintă se situează în sudul Damascului, în apropiere de sectorul Kesswa, unde se află depozite (de arme) ale Hezbollah, precum şi combatanţi iranieni, dar nu este clar deocamdată dacă ei au fost vizaţi”, a declarat pentru AFP directorul OSDO, Rami Abdel Rahmane.

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a recunoscut un atac israelian de săptămâna trecută asupra a ceea ce el a numit un depozit secret de arme iraniene în Siria, unde Teheranul oferă Damascului un sprijin vital.

El a transmis cabinetului său că Israelul a desfăşurat sute de atacuri în ultimii ani de război în Siria pentru a combate Iranul şi aliatul său din Liban, Hezbollah. Aceşti doi mari inamici ai Israelului au ajutat regimul lui Bashar al-Assad să îi contracareze pe rebeli şi pe jihadişti în cursul războiului civil.

Purtătorul de cuvânt al armatei israeliene a refuzat să comenteze anunţul privind aceste atacuri ale Siriei.

Citește și : Theresa May este „extrem de îngrijorată” din cauza „comploturilor” parlamentare privind Brexit-ul