DISTRIBUIȚI

Autorul prezumtiv al atacului cu cuţit care a avut loc vineri în sud-estul Norvegiei este căsătorit cu una dintre persoanele pe care le-a rănit, a informat poliţia, precizând că este vorba despre o familie de sirieni, transmite AFP, potrivit agerpres.

‘Putem confirma că există o legătură familială între autorul atacului şi una din persoanele înjunghiate’, a indicat inspectorul de poliţie Odd Skei Kosvteit, după ce iniţial s-a crezut că victimele au fost alese la întâmplare.


Citeşte şi: Medvedev critică sancţiunile NEBUNEŞTI dictate de Occident împotriva Rusiei – Black News

‘Este o familie din Siria, iar autorul şi una dintre persoanele rănite sunt căsătoriţi’, a adăugat el într-un comunicat.

În incident au fost rănite trei persoane, dintre care una grav, precum şi agresorul.

Un bărbat rănit şi soţia suspectului au fost evacuaţi cu elicopterele spre un spital.

Citește și: Canada INTERZICE tehnologia 5G a chinezilor de la Huawei şi ZTE – Black News

Atacul a avut loc între un mic magazin şi un liceu în satul Nore og Ulvdal.

Agresorul a fost neutralizat de trecători înainte de sosirea poliţiei, a indicat aceasta.

Potrivit presei, atacatorul a fost prins de un şofer de autobuz şi de liceeni.