DISTRIBUIȚI
Denver Gazette

Secretarul de stat american Antony Blinken va discuta, miercuri, în Germania cu partenerii săi din douăzeci de ţări puternic afectate de retragerea din Afganistan, după anunţul formării noului guvern afgan, marţi, informează France Presse, potrivit agerpres.  

Şeful diplomaţiei americane a părăsit Qatarul, cel mai mare centru de tranzit al podului aerian din Afganistan, pentru a vizita la baza aeriană americană din Ramstein, în Germania, un alt centru prin care trec mii de evacuaţi, potrivit Departamentului de Stat.


Citește și : Ungaria a pus piatra de temelie pentru Fabrica Naţională de Vaccinuri în Debrecen

Blinken se va întâlni la Ramstein cu ministrul de externe german Heiko Maas, cu care va conduce o reuniune virtuală a miniştrilor din 20 de ţări în legătură cu următoarele acţiuni în Afganistan.

Statele Unite vor încerca probabil, prin această întâlnire, să consolideze apelurile internaţionale lansate talibanilor pentru a-şi respecta angajamentul de a-i lăsa pe afgani liberi să plece dacă doresc acest lucru, notează AFP.

Discuţiile ar putea ajuta de asemenea la coordonarea modului de a trata guvernul interimar prezentat marţi, care nu include nicio femeie şi nici membri non-talibani şi al cărui ministru de interne este căutat de Statele Unite pentru acuzaţii de terorism.

Statele Unite s-au declarat „preocupate” de componenţa guvernului, dar îl vor judeca pe baza acţiunilor sale. Responsabilii americani subliniază că orice recunoaştere oficială a unui guvern taliban este încă departe.

Citește și : Guvernul sloven, obligat de justiție să finanţeze agenţia de presă STA

Reveniţi la putere la 20 de ani după ce au fost alungaţi de o coaliţie condusă de Statele Unite, islamiştii sunt şi în atenţia comunităţii internaţionale. Ei s-au angajat de asemenea să respecte drepturile femeilor, nesocotite în timp ce s-au aflat prima dată la putere.