DISTRIBUIȚI
ONU

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a deplâns marţi o „lume din ce în ce mai haotică”, într-un discurs rostit în deschiderea Adunării Generale anuale a organizaţiei, transmit EFE şi AFP, conform agerpres.

„Cooperarea între state este tot mai nesigură şi mai dificilă. Diviziunile din Consiliul de Securitate sunt grave”, a subliniat Antonio Guterres.


Citește și : Zeci de pompieri mobilizaţi pentru a stinge un incendiu izbucnit la un centru de agrement din nordul Londrei

Diplomatul portughez a atras totodată atenţia că „valorile universale sunt pe cale să se erodeze”, „principiile democratice sunt sub asediu”, iar „statul de drept este subminat”. „Impunitatea este în creştere, iar lideri şi state forţează limitele atât pe plan intern cât şi pe scena internaţională”, a acuzat Guterres, abordând un ton pesimist în deschiderea celor şase zile de discursuri ale înalţilor reprezentanţi din cele 193 de state membre ale Naţiunilor Unite.

„Lumea este din ce în ce mai conectată, iar societăţile tot mai fragmentate”, a constatat secretarul general al ONU, potrivit căruia, într-un context în care lumea devine „multipolară”, „multipolaritatea în sine nu este o garanţie a păcii sau o soluţie globală a problemelor”. „Astăzi, cu schimbările din echilibrul de putere, riscurile de confruntare ar putea creşte”, a atenţionat Guterres.

El a îndemnat comunitatea internaţională să-şi „reînnoiască angajamentele în favoarea unei ordini bazate pe reguli, cu Naţiunile Unite în centru”, şi să redea încrederea oamenilor într-un viitor mai bun.

Citește și : Azerbaidjanul condamnă desfăşurarea unor exerciţii militare în Nagorno-Karabah

„Incapacitatea noastră de a pune capăt războaielor din Siria, Yemen şi din alte părţi este scandaloasă”, a mai punctat diplomatul portughez. „Poporul rohingya este exilat, palestinienii şi israelienii rămân într-un conflict fără sfârşit, iar soluţia cu două state se îndepărtează”, a enumerat Gutteres.

Secretarul general al ONU a abordat în discursul său şi problema încălzirii globale, apreciind că aceasta reprezintă „o ameninţare directă pentru existenţa noastră” şi că eforturile de a o limita sunt insuficiente. „Trebuie să fim mai ambiţioşi şi să mărim pasul”, a cerut el.