DISTRIBUIȚI
NBC News

Asocierea a doi anticorpi de sinteză împotriva COVID-19 produşi de grupul farmaceutic american Eli Lilly a redus cu 70% spitalizările şi decesele pentru pacienţii din grupele ridicate de risc, a anunţat marţi această companie în urma finalizării testelor clinice de fază a treia, relatează AFP, potrivit agerpres.

Anticorpii ”bamlanivimab şi etesevimab, împreună, au potenţialul de a fi un tratament important care să reducă semnificativ spitalizările şi decesele la pacienţii COVID de mare risc”, a declarat responsabilul ştiinţific principal al grupului farmaceutic, Daniel Skovronsky.


Citește și : Biden ÎNCHIDE mai multe închisori private din SUA şi îi lasă pe poliţişti ‘DEZARMAŢI’

La testele clinice de fază a treia au participat 1.035 de persoane. În rândul pacienţilor care au primit tratamentul s-au înregistrat 11 spitalizări şi niciun deces, respectiv 2,1% din grup, în timp ce în grupul placebo s-au înregistrat 26 de spitalizări şi 10 decese, respectiv 7% din acest grup.

Eli Lilly şi societatea Regeneron au primit în SUA autorizaţia de urgenţă pentru utilizarea acestor tratamente, dar folosirea lor efectivă este îngreunată de mai mulţi factori, printre care lipsa de interes din partea pacienţilor şi insuficienţa personalului şi capacităţilor logistice în spitale pentru administrarea tratamentului. Recunoscând aceste dificultăţi, compania Eli Lilly a mai anunţat că lucrează împreună cu autorităţile sanitare americane să reducă timpul de administrare intravenoasă de la 60 la 16 minute.

Citește și : Norvegia ANULEAZĂ două exerciţii militare cu NATO

Între timp, Ungaria a anunţat achiziţia a 6.236 de doze de bamlanivimab, primul lot urmând să sosească miercuri. Potrivit autorităţilor ungare, acest tratament este eficient şi împotriva mutaţiei britanice a coronavirusului SARS-CoV-2 şi Ungaria este prima ţară europeană care-l va folosi, relatează agenţia MTI.