DISTRIBUIȚI
dpa

Proiectul franco-german de dezvoltare a unei noi aeronave de luptă a intrat într-o „fază foarte decisivă”, a afirmat marţi ministrul german al apărării, Annegret Kramp-Karrenbauer, transmite dpa, potrivit agerpres.  

Proiectul mai necesită clarificarea unor aspecte finale, inclusiv de natură legală, a menţionat ministrul german în cursul unei vizite la Paris.


Citește și : 260 de ONG-uri cer 5,5 miliarde de dolari pentru a salva de la foamete 34 de milioane de oameni

„Suntem hotărâţi să facem acest următor pas până în vară, astfel ca proiectul să se încadreze în timp”, a spus Annegret Kramp-Karrenbauer. Ea a adăugat că acest lucru este valabil şi în ce priveşte viitorul sistem comun de luptă terestră MGCS (tancul de luptă Main Ground Combat System).

În cazul viitoarei aeronave de luptă, partenerii industriali au ajuns la un acord de împărţire a costurilor, după o îndelungată dispută.

Ministrul german a menţionat marţi că de câteva săptămâni se lucrează la acest proiect „aproape 24 de ore din 24” şi a amintit că Germania este presată de timp întrucât parlamentul trebuie să decidă asupra viitoarei sale etape înaintea alegerilor din toamnă.

Citește și : O cofetărie din Ungaria vinde deserturi în formă de vaccin: Galben pentru AstraZeneca, verde pentru Pfizer

Noua aeronavă de luptă, la al cărei proiect mai participă şi Spania, pe lângă Germania şi Franţa, urmează să devină operaţională din 2040, înlocuind aparatele Eurofighter, în cadrul aşa-zisului Sistem de luptă aeriană al viitorului (Future Combat Air System, FCAS) şi care va mai cuprinde între altele drone şi sateliţi.

Zborul unui prim prototip al avionului de luptă, un ”demonstrator”, este prevăzut pentru 2026.