DISTRIBUIȚI
Anis Amri

Anis Amri, autorul atacului din decembrie 2016 din piaţa de Crăciun din Berlin, soldat cu 12 morţi, vorbise înainte despre planurile sale, au consemnat media germane citate marţi de dpa, potrivit agerpres.

Şeful Biroului de investigaţii penale din Berlin (LKA) Christian Steiof, a făcut aceste remarci vineri, în cadrul unei reuniuni cu uşile închise a comisiei de anchetă din Bundestag, au menţionat postul RBB şi cotidianul Berliner Morgenpost, citând surse care au luat parte la întâlnire.


Citeşte şi: O maşină a intrat cu viteză pe un trotuar dintr-un oraş chinez. 9 oameni au fost ucişi

Steiof a afirmat că trei dintre informatorii LKA s-au aflat în contact cu Amri şi unul dintre ei a relatat unităţii antitero a LKA o convorbire între Anis Amri şi un alt bărbat, cunoscut autorităţilor şi considerat o ameninţare. Acesta i-a declarat informatorului că Amri i-a dezvăluit planurile sale de atac.

Responsabilul LKA a precizat că biroul său a aflat de la informatorul respectiv de planurile lui Amri abia după ce atacul fusese comis.

Bărbatul căruia i s-a confesat Amri avea la activ condamnări pentru tentativă de omor şi agresiune. Nu este clar când anume a aflat acesta de planurile tunisianului şi când i-a spus agentului LKA despre aceste lucruri.

Citeşte şi: Un funcţionar de rang înalt din Senatul francez este acuzat de spionaj pentru Coreea de Nord

La 19 decembrie 2016, islamistul în vârstă de aproape 24 de ani, a cărui cerere de azil fusese respinsă de autorităţi, a intrat cu un camion furat în vizitatorii pieţei de Crăciun organizate în Breitscheidplatz, în cel mai grav atac inspirat de Statul Islamic produs pe teritoriul Germaniei. Pe lângă cei 12 morţi, alţi 70 de oameni au fost răniţi. Amri, care a fugit de la locul faptei, a fost împuşcat mortal de poliţie peste câteva zile în Italia.