DISTRIBUIȚI
The Economist

Militarul achitat la începutul lunii octombrie pentru moartea unui student în timpul manifestaţiilor împotriva puterii din 2017 în Venezuela a fost condamnat vineri la 23 de ani de închisoare într-un nou proces solicitat de parchet, a anunţat procurorul general, citat sâmbătă de France Presse, potrivit agerpres.

„Condamnat sergentul Arli Mendez Teran (…) responsabil pentru moartea lui David Vallenilla: pedeapsa va fi de 23 de ani de închisoare pentru omucidere şi folosire necorespunzătoare a unei arme. #JUSTIŢIE”, a scris procurorul Tarek William Saab pe contul său de Twitter.


Citește și : Curtea Supremă a SUA va examina la 1 noiembrie legea avortului în Texas

Justiţia a anulat primul proces şi a anunţat deschiderea unei anchete împotriva judecătorului care l-a achitat pe militar, declanşând proteste din partea mai multor organizaţii pentru drepturile omului.

Potrivit imaginilor televizate, David Vallenilla, în vârstă de 22 de ani, a fost rănit de focuri trase în timp ce alţi manifestanţi aruncau cu pietre şi cocteiluri Molotov împotriva unei baze aeriene din Caracas.

Un val de proteste împotriva preşedintelui Nicolas Maduro în 2017 a făcut cel puţin 125 de morţi.

În 2018, Curtea Penală Internaţională (CPI) a deschis o anchetă preliminară cu privire la posibile crime împotriva umanităţii comise de regimul preşedintelui Maduro, în special în timpul reprimării acestor manifestaţii.

Forţele de ordine venezuelene ar fi supus manifestanţii, opozanţii politici sau percepuţi ca atare, la abuzuri grave şi la rele tratamente, a declarat procurorul CPI Fatou Bensouda.

Procurorul general a raportat recent că mai mult de 150 de membri ai forţelor de ordine au fost condamnaţi pentru încălcări ale drepturilor omului începând cu 2017.

Citește și : Luxemburg permite cultivarea la scară redusă şi pentru uz personal

La începutul lunii mai, Saab a anunţat de asemenea inculparea a 12 membri ai Gărzii Naţionale pentru moartea unui tânăr de 20 de ani ucis de o grenadă lacrimogenă. La acea vreme, autorităţile au atribuit moartea acestuia manifestanţilor.

Un poliţist venezuelean a fost de asemenea condamnat în mai la 25 de ani de închisoare pentru moartea unui tânăr în timpul unei manifestaţii din 2017 la Lecheria (300 km est de Caracas).