DISTRIBUIȚI

Jihadistul francez Erwan Guillard, un fost militar care a luptat în rândurile organizaţiei Statul Islamic între 2013 şi 2014, a fost condamnat în apel la 11 ani de închisoare, vineri, la Paris, relatează AFP, potrivit agerpres.

O pedeapsă puţin mai mică decât condamnarea de 12 ani în primul proces din martie 2018, dar mult inferioară faţă de cei 18 ani de închisoare solicitată de parchetul general, din care două treimi fără posibilitatea de comutare a pedepsei. O opţiune care nu a fost agreată de judecători, ceea ce înseamnă că pedeapsa fostului paraşutist, care s-a aflat timp de aproape un an în Siria, va putea fi redusă.


Citește și : Roger Stone, un aliat al lui Donald Trump, găsit vinovat pentru şapte capete de acuzare

Judecat pentru aceleaşi motive, fostul delincvent Tewffik Bouallag a fost condamnat la 13 ani de închisoare, cu o perioadă de siguranţă de două treimi.

Cei doi combatanţi au apărut împreună în aprilie 2014 într-o înregistrare video de propagandă a grupării SI turnată în Siria. Filmarea arăta mai mulţi francezi incitând şi alţi musulmani să vină şi să se alăture jihadului în Siria şi a atrăgea atenţia asupra celor doi bărbaţi.

Plecaţi în Siria în 2013, ei s-au întors în Europa în iunie 2014, cu câteva zile înainte ca SI să proclame un „califat” pe teritoriile cucerite în Irak şi Siria, condus de de fostul său lider Abu Bakr al-Baghdadi, ucis recent de forţele americane.

Fost paraşutist care a petrecut şase luni în armata franceză şi format în utilizarea armelor, Erwan Guillard s-a predat el însuşi la poliţie. Convertit la islam în 2009, el ar fi participat la circa zece lupte, alături de Frontul al Nusra şi de Statul Islamic, dar a declarat că nu a comis abuzuri, chiar dacă în lucrurile lui au fost găsite fotografii cu capete tăiate, potrivit anchetatorilor.

Citește și : Giuliani, investigat pentru un proiect de gaz natural din Ucraina administrat de doi asociaţi

Arestat la Berlin la coborârea dintr-un tren venit de la Istanbul, Tewffik Bouallag, un fost delincvent recidivist în mai multe rânduri, a recunoscut că a participat la o singură luptă, în cursul căreia a fost rănit.