DISTRIBUIȚI
afp

Un tribunal din Cairo a condamnat miercuri la 15 ani de închisoare o figură emblematică a revoluţiei egiptene din 2011, Ahmed Douma, rejudecat după ce a fost condamnat la închisoare pe viaţă în 2015, potrivit unei surse judiciare, relatează AFP, potrivit agerpres.

În închisoare din 2013, Ahmed Douma este acuzat că a participat la violenţe în revolta care a condus la înlăturarea de la putere a preşedintelui Hosni Mubarak în timpul Primăverii arabe.


Citeşte şi: Poliţia mexicană a descoperit 20 de cadavre, majoritatea carbonizate

El a fost condamnat pentru „deţinere de arme albe şi cocteiluri Molotov şi agresiune asupra membrilor forţelor armate şi a poliţiei”, potrivit sursei judiciare.

De asemenea, judecătorii l-au acuzat pentru producerea de pagube clădirilor publice, inclusiv sediului Consiliului de Miniştri.

În 2015, în timpul primului proces, el a fost condamnat la închisoare pe viaţă, adică 25 de ani de închisoare în Egipt.

Însă, în octombrie 2017, Curtea de Casaţie din Egipt a ordonat un nou proces în primă instanţă.

Citeşte şi: Bărbatul, care ‘a plantat’ colete suspecte la ambasadele din Australia, a fost arestat

În urma procesului, Douma a fost condamnat „la 15 ani de închisoare şi şase milioane de lire egiptene (290.000 de euro) amendă”, a declarat miercuri o sursă judiciară. Părţile pot face apel.

După destituirea de către armată a preşedintelui islamist Mohamed Morsi, în 2013, regimul actualului şef de stat Abdel Fattah al-Sissi este acuzat de represiune împotriva Fraţilor Musulmani, dar şi împotriva militanţilor laici şi prodemocraţie, precum Ahmed Duma.