DISTRIBUIȚI

Un tribunal din Sarajevo a condamnat miercuri în primă instanţă o femeie fostă membră a forţelor bosniace la zece ani de închisoare pentru o crimă de război comisă în timpul conflictului interetnic din Bosnia din 1992-1995, informează AFP, potrivit agerpres.

Elfeta Veseli, născută în 1960, a fost declarată vinovată de asasinarea în 1992 a unui băiat sârb, Slobodan Stojanovic, în regiunea Zvornik din estul Bosniei, la începutul conflictului, a menţionat tribunalul într-un comunicat.


Citește și: Atac armat într-o școală din SUA: Un elev a fost ucis şi alţi şapte răniţi

Băiatul, în vârstă de 12 ani, fugise de acasă împreună cu părinţii, la sosirea forţelor musulmane, dar s-a întors pentru că îşi uitase câinele şi apoi nu a mai fost găsit în viaţă.

Veseli, născută în Kosovo, trăia în Bosnia la începutul conflictului soldat cu peste 100.000 de morţi în fosta republică iugoslavă. În 1992, ea făcea parte din unitatea lui Naser Oric, fost comandant al forţelor bosniace la Srebrenica, achitat definitiv în noiembrie anul trecut, la Sarajevo, de acuzaţiile de crime de război formulate împotriva sa.

Potrivit presei, Elfeta Veseli a fost arestată în septembrie 2016 în cantonul elveţian Neuchatel şi transferată în detenţie la Geneva, în vederea extrădării, care a survenit în martie 2017.

Citește și: Pompeo și-a anulat vizita în Germania pentru o deplasare urgentă la Bagdad

Este una dintre puţinele femei – circa 10 – care au fost inculpate sau condamnate pentru crime în timpul conflictului bosniac. Circa alte 20 fac încă obiectul unor anchete. Alte câteva sute de bărbaţi au fost condamnaţi până acum pentru crime de război.

În decembrie 2017, o fostă militară croată, Azra Basic, a fost condamnat la 14 ani de închisoare pentru crime de război împotriva civililor sârbi din regiunea Derventa (nord), în aprilie 1992, cea mai severă pedeapsă pronunţată împotriva unei femei pentru crime comise în timpul conflictului bosniac. Arestată în 2011 la solicitarea justiţiei bosniace, Azra Basic a fost extrădată la sfârşitul lui 2016 în Bosnia de către SUA.

Cea mai cunoscută dintre femeile condamnate pentru crime de război rămâne fosta vicepreşedintă a sârbilor din Bosnia, Biljana Plavsic, astăzi în vârstă de 88 de ani. Este şi singura femeie judecată de Tribunalul penal internaţional pentru crime de război în fosta Iugoslavie, care a condamnat-o în 2003 la 11 ani de închisoare, după ce şi-a recunoscut vina.