DISTRIBUIȚI
sky news

Un tribunal din China l-a condamnat marţi la 14 ani de închisoare pe fostul şef al organismului de reglementare a internetului, Lu Wei, găsit vinovat de corupţie, transmit Reuters şi Xinhua, potrivit agerpres.

Lu Wei, fost director adjunct al Departamentului de Publicitate al Comitetului Central al Partidului Comunist Chinez, a fost condamnat la 14 ani de detenţie şi la plata unei amenzi de 3 milioane de yuani (450.000 de dolari) pentru luare de mită, a comunicat Tribunalul Poporului din Ningbo (est).


Citeşte şi: Incidentul cu autobuzul deturnat în Milano reaprinde o discuţie privind cetăţenia acordată migranţilor

Lu a fost găsit vinovat că s-a folosit de funcţia sa pentru a ajuta, în schimbul unor sume de bani şi proprietăţi, anumite organizaţii şi persoane între 2002 şi 2017.

El a acceptat sau solicitat, direct sau prin interpuşi, bani şi proprietăţi în valoare de 32 milioane de yuani.

Citeşte şi: Pentagonul deblochează un miliard de dolari pentru zidul lui Trump

Sumele de bani şi proprietăţile primite ca mită, precum şi toate dobânzile aferente, vor fi recuperate şi transferate la bugetul de stat.

Potrivit instanţei, Lu a acceptat verdictul şi nu îl va contesta cu recurs.