DISTRIBUIȚI
www.reuters.com
UNHCR Special Envoy Angelina Jolie visits the Old City in West Mosul, Iraq June 16, 2018. UNHCR/Andrew McConnell/Handout via REUTERS

Angelina Jolie realizează o emisiune de televiziune care să îi ajute pe adolescenți să își dea seama când o știre ține de domeniul fake news, arată New York Post, scrie mediafax.

Vedeta colaborează cu BBC pentru a realiza emisiunea “BBC My World”, un program care își propune să îi ajute pe tinerii care au depășit vârsta de 13 ani să își dea seama când o știre este falsă.


Citește și : Boris Johnson a SEMNAT acordul cu privire la Brexit

“Ca părinte, sunt bucuroasă că pot susține un program care are scopul de a-i ajuta pe copii să învețe mai multe despre viețile altor tineri din lume și să ia legătura cu aceștia”, spune Angelina Jolie.

Jolie, în vârstă de 44 de ani, are șase copii. Trei biologici, Shiloh, 13 ani, și gemenele Vivienne și Knox, 11 ani, și trei adoptați din Cambodia, Vietnam și Ethiopia, Maddox, 18 ani, Pax, 16 ani, și Zahara, 15 ani.

“BBC My World” ar urma să fie un program de 30 de minute transmis duminica, de la ora 11.30, pe BBC World News, disponibil și pe canalul YouTube al televiziunii. Încă nu a fost anunțată data de la care emisiunea va fi difuzată.

Citește și : Pentagonul recunoaşte că 34 de soldaţi americani au suferit leziuni cerebrale traumatice în urma atacului din Irak

Angelina Jolie, premiată cu Oscar în 2000, pentru rolul secundar din „Girl, Interrupted/Tinereţe furată”, a mai fost nominalizată la premiile Academiei de film americane în 2009, pentru partitura din „Changeling/Schimbul”, regizat de Clint Eastwood. A devenit celebră graţie rolului principal din franciza „Lara Croft” şi a jucat în multe producţii cu succes la public, precum „Mr. & Mrs. Smith/Domnul şi doamna Smith”, „A Mighty Heart/Speranţa moare ultima”, „Gia”, „Gone in 60 seconds/Dispari în 60 de secunde”, „Alexander/Alexandru”, „Beowulf”, „Wanted”, „Kung Fu Panda” şi „Maleficent”. Ea a debutat ca regizor în 2011, cu lungmetrajul „In the Land of Blood and Honey”, nominalizat la Globurile de Aur. Al doilea lungmetraj regizat de actriţa americană, „Unbroken/De neînvins”, a fost inclus pe prestigioasa listă a celor mai bune 10 pelicule ale anului 2014 întocmită de Institutul de Film American (American Film Institute/ AFI). Actriţa a mai regizat „By the Sea/Pe malul mării” (2015) şi „First They Killed My Father” (2017), nominalizat la Globurile de Aur şi BAFTA. Actriţa este din aprilie 2012, emisar special al Înaltului Comisariat al ONU pentru Refugiaţi.