DISTRIBUIȚI
AP

Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, şi Annegret Kramp-Karrenbauer, ministru al Apărării şi preşedintele în funcţie al Uniunii Creştin-Democrate (CDU, centru-dreapta), au pledat vineri seară, pentru unitate şi au declarat că aşteaptă determinare din partea viitorului lider al partidului, scrie mediafax.

În discursul rostit la congresul CDU, Angela Merkel a enumerat provocările cu care s-a confruntat de când este cancelar, din 2005. Merkel a menţionat criza financiară din 2008, problema datoriilor suverane din zona euro şi tema imigraţiei. Cancelarul Germaniei a subliniat că nu au fost deloc perioade uşoare. Iar acum avem „evenimentul secolului”, a afirmat Angela Merkel, referindu-se la pandemie şi la criza economică şi socială generată de restricţiile antiepidemice.


Citește și : Fiji va conduce Consiliul drepturilor omului al ONU

Angela Merkel s-a declarat convinsă, potrivit publicaţiei Süddeutsche Zeitung, că Germania va depăşi cu bine actuala criză şi va deveni mai puternică.

„Îmi doresc ca echipa care va fi aleasă la conducerea CDU să preia destinul mândrului nostru partid şi, împreună cu toţi membrii, să găsească răspundurile corecte la provocările viitorului”, a afirmat Angela Merkel.

Angela Merkel s-a retras de la conducerea Uniunii Creştin-Democrate în decembrie 2018 şi a anunţat că nu va mai candida pentru un nou mandat de cancelar în scrutinul parlamentar din 2021.

La rândul său, Annegret Kramp-Karrenbauer, care a devenit preşedinte al CDU în decembrie 2018 dar a demisionat în februarie 2020, a cerut susţinerea „în mod unit a viitorului preşedinte al CDU” şi modernizarea formaţiunii politice. „Să îl susţinem în mod unit pe viitorul preşedinte al CDU. Să colaborăm pentru un partid modern şi deschis, pentru o Uniune Creştin-Democrată care să fie mai apropiată de oameni, în comunităţi, decât orice alt partid”, a afirmat Annegret Kramp-Karrenbauer.

Uniunea Creştin-Democrată (CDU, centru-dreapta) va organiza sâmbătă, în format online, scrutinul pentru desemnarea viitorului lider al formaţiunii. În cursa pentru conducerea CDU s-au înscris Armin Laschet, premierul landului North Rhine-Westphalia, Friedrich Merz, unul dintre rivalii Angelei Merkel, şi Norbert Röttgen, expert în politică externă.

Scrutinul intern pentru desemnarea liderului Uniunii Creştin-Democrate (CDU) nu va stabili în mod automat candidatul pentru postul de cancelar al Germaniei, în contextul în care nu este exclusă desemnarea pentru această funcţie a liderului Uniunii Creştin-Sociale (CSU), Markus Söder.

Citește și : Peste 500.000 de turci au fost vaccinaţi anti-COVID în doar două zile

Friedrich Merz, Norbert Röttgen şi Armin Laschet au semnalat că se vor consulta cu Uniunea Creştin-Socială (CSU), filiala din Bavaria a CDU, pentru desemnarea candidatului la funcţia de cancelar.

Scrutinul parlamentar este programat în Germania pe 26 septembrie 2021.