DISTRIBUIȚI
Mid-Day

Cancelarul german, Angela Merkel, a negat afirmaţiile conform cărora retragerea din funcţia de lider al Uniunii Creştin Democrate o va face incapabilă să gestioneze relaţiile cu lideri mondiali precum preşedintele american, Donald Trump sau preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, scrie Reuters, scrie News.ro .

Vorbind într- o conferinţă de presă alături de preşedintele Egiptului, Abdel Fattah al-Sisi, care se afla la Berlin pentru un summit privind Africa, Merkel a declarat că decizia sa de a nu participa la viitoarele alegeri privind conducerea partidului îi va acorda mai mult timp pentru a gestiona alte probleme.


Citește și : Erdogan: Turcia este pregătită pentru o nouă ofensivă în nordul Siriei împotriva unei miliţii kurde

„Nu cred că se schimba nimic privind poziţia mea în negocierile internaţionale, s-ar putea spune chiar că am mai mult timp pentru a mă concentra pe îndatoririle mele ca şef al guvernului”, a afirmat Merkel.

Angela Merkel a anunţat luni, într-o conferinţă de presă, că nu mai candidează la funcţia de cancelar în 2021 şi a dat asigurări că nu va încerca să influenţeze procesul de desemnare a persoanei care-i va succeda, relatează The Associated Press. Merkel a precizat că intenţionează să rămână cancelar până la sfârşitul mandatului, care se încheie în 2021, şi că nu va mai candida la vreo funcţie politică.

Citește și : Cel puţin opt morţi în urma unui accident rutier produs în partea israeliană a litoralului Mării Moarte