DISTRIBUIȚI
afp

Cancelarul german Angela Merkel a declarat vineri că liderii Uniunii Europene sunt îngrijorați de situația din Iran, după ce președintele american Donald Trump a aprobat o serie de atacuri asupra Iranului, care au fost ulterior anulate, conform Reuters, potrivit mediafax.

„Suntem îngrijorați de situația din Iran și susținem negocierile diplomatice, o soluție politică pentru o situație foarte tensionată”, a declarat Angela Merkel.


Citește și : UE atrage atenția viitorului premier britanic: Acordul privind Brexit-ul nu este deschis la renegociere

Gardienii Revoluţiei din Iran au anunţat joi doborârea unei drone militare americane care ar fi pătruns în spaţiul aerian iranian, dar Comandamentul Central din SUA (CENTCOM) susţine că aparatul de zbor se afla în spaţiul aerian internaţional, deasupra Strâmtorii Hormuz.

Președintele american Donald Trump a aprobat o serie de atacuri militare împotriva Iranului ca răspuns la doborârea dronei de supraveghere de către forțele iraniene, însă decizia a fost anulată înainte ca acestea să fie lansate, relatează cotidianul The New York Times și agenția Reuters.

Citește și : Un secretar de stat britanic, SUSPENDAT după ce a agresat o militantă Greenpeace în timpul unei recepţii – VIDEO

Relaţiile Statelor Unite cu Iranul sunt tensionate din cauza sancţiunilor impuse de Administraţia Donald Trump după retragerea din Acordul nuclear semnat de marile puteri cu Teheranul. Preşedintele SUA vrea limitarea activităţilor nucleare şi balistice iraniene.