DISTRIBUIȚI
hepta

Angela Merkel se va întâlni cu rudele îndoliate şi cu supravieţuitorii atacului de anul trecut din piaţa de Crăciun de la Berlin, pentru prima dată, la două săptămâni după ce aceştia i-au trimis o scrisoare în care o acuzau că nu acţionează şi nu le recunoaşte suferinţa, notează The Guardian, potrivit news.ro.

Cancelarul german se va întâlni cu grupul în biroul său din Berlin, luni, 18 decembrie, cu o zi înainte de aniversarea atacului.


Citeşte şi: TOTUL împotriva terorismului. Orban a scos blindatele în centrul Budapestei

Purtătorul de cuvânt al lui Merkel, Steffen Seibert, a declarat că aceasta a simţit „un mare respect” atunci când a citit scrisorile în care era acuzată de neglijarea obligaţiilor profesionale. Seibert a adăugat că plângerile victimelor arată cât de „utilă şi urgentă este această întâlnire”.

În scrisoarea trimisă către Merkel, victimele se plâng de felul în care au fost tratate dar şi de „lipsa unei strategii anti-terorism în Germania”. În scrisoare se mai precizează că, în anul în care a trecut de la atac, Angela Merkel nu a transmis condoleanţe nici în persoană, nici în scris. În opinia celor care au redactat scrisoarea, acest lucru înseamnă că Merkel nu s-a ridicat la nivelul funcţiei pe care o ocupă.

De asemenea, guvernul lui Merkel este acuzat că nu a reuşit să repare problemele din sistem care i-au permis lui Amri să aplice pentru azil de mai multe ori şi să rămână liber în acest timp deşi fusese clasificat de forţele de securitate ca fiind o ameninţare de grad înaltă şi avea dosar penal pentru trafic de droguri.

„Într-o perioadă în care ameninţarea islamistă a crescut semnificativ, aţi eşuat să măriţi resursele şi să reformaţi structurile oficiale care trebuie să lupte cu aceste pericole”, se arată în scrisoare.

Merkel a vizitat locul atacului săptămâna trecută, vorbind cu comercianţii de la târg şi mulţumindu-le celor care şi-au riscat viaţa pentru a le sări în ajutor celor loviţi de camion, într-o mişcare care a fost recunoscută drept o recunoaştere a greşelilor menţionate în scrisoare.

Multe dintre victime au declarat că în afara faptului că au trebuit să treacă printr-un proces birocratic anevoios, au avut probleme mari financiare, primind compensaţii derizorii. Unele persoane s-au împrumutat la bănci pentru a-şi acoperi chiria sau ipoteca celor care au murit sau pentru cei răniţi.

Citeşte şi: Prinţul Harry l-a intervievat pe Barack Obama pentru un show radiofonic – VIDEO

Aproape toate victimele spun că nu au primit nicio scrisoare cu condoleanţe de la statul german şi că singura recunoaştere a evenimentelor pe care au primit-o a fost o factură de la institutul de medicină legală în valoare de 51 de euro pentru certificatele de deces ale victimelor.

Douăsprezece persoane au murit în atacul de pe 19 decembrie 2016, atunci când Anis Amri, un cetăţean tunisian a cărui cerere de azil fusese respinsă, a condus cu viteză un camion în mulţimea din piaţa de Crăciun de la Breitscheidplatz. Aproape 100 de persoane au fost rănite, majoritatea fiind afectaţi pe viaţă.

Printre victime se află şi şoferul polonez al camionului, pe care Amri l-a împuşcat atunci când a preluat vehiculul. Amri a fost omorât de poliţia italiană într-o suburbie din Milano patru zile mai târziu.