DISTRIBUIȚI

Cancelarul german Angela Merkel devine începând de vineri cetăţean de onoare al orăşelului Templin, unde şi-a petrecut majoritatea anilor copilăriei şi a terminat liceul, informează dpa, potrivit agerpres.

Consiliul local din Templin, situat la nord de Berlin, în regiunea Uckermark din landul Brandenburg, a aprobat în iunie 2018 cu o majoritate de 20 din 29 decernarea acestui titlu cancelarei federale, pentru „realizările şi activitatea sa în slujba Germaniei”. Titlul îi va fi acordat în cadrul unei recepţii la care sunt aşteptaţi 120 de invitaţi.


Citește și: Cadavrul lui Emiliano Sala a fost identificat

Angela Merkel s-a născut în 1954 la Hamburg, în fosta Germanie de vest, dar la scurt timp după aceea familia ei s-a stabilit peste graniţă, în Germania de est comunistă, unde tatăl ei, care era pastor protestant, a primit un post. Familia viitoarei cancelare s-a mutat la Templin în 1957, unde Angela Merkel a urmat şcoala şi liceul şi unde continuă să trăiască mama şi fraţii ei.

Şefa executivului german îşi petrece de multe ori weekend-urile libere la o reşedinţă situată în apropiere.

Citește și: Armata lui Maduro moare de foame

Fostul ei coleg de clasă Bodo Ihrke, care s-a alăturat Partidului Social-Democrat (SPD), formaţiunea rivală Uniunii Creştin-Democrate (CDU) a Angelei Merkel, este şi el cetăţean de onoare al Templinului.