DISTRIBUIȚI
AP

Cancelarul Angela Merkel a „deplâns” în cursul nopţii de duminică spre luni eşecul negocierilor pentru formarea unui nou guvern în Germania după alegerile legislative din septembrie, care scufundă ţara în criză, relatează AFP.

„Deplâng că nu am putut găsi o soluţie comună” între partidul său conservator CDU, aliatul său bavarez CSU, liberali (FDP), care au părăsit discuţiile, şi Verzi, a declarat ea presei la Berlin la finalul ultimei runde discuţii ce au durat 12 ore la Berlin.


În acelaşi timp, ea a promis că va face „totul pentru ca ţara să fie bine condusă în cursul săptămânilor dificile care vor veni”, în fruntea guvernului în funcţie care gestionează problemele curente.

Preşedintele CSU, Horst Seehofer, a estimat că eşecul discuţiilor şi absenţa unui guvern adevărat constituie „o piedică” pentru ţară.

Angela Merkel a menţionat că doreşte să discute luni cu şeful statului, Frank-Walter Steinmeier, care prin Constituţie are de jucat un rol cheie în evoluţia situaţiei.

„Vom vedea apoi cum vor evolua lucrurile”, a spus ea.

Angela Merkel şi tabăra ei conservatoare au câştigat alegerile legislative, dar cu un scor sub aşteptări care o lipseşte de majoritate evidentă pentru a fi aleasă din nou în Bundestag, camera inferioară a parlamentului.

Coaliţia heteroclită alcătuită din patru partide era singura care îi putea permite să obţină majoritatea parlamentară în Bundestag, după ce social-democraţii (SPD) au refuzat să mai guverneze împreună cu ea.

Teoretic, cancelarul federal poate încerca acum să convingă SPD să revină asupra deciziei. Partidul a reiterat însă duminică refuzul unei astfel de alianţe.

De asemenea, îşi poate asuma riscul de a conduce un guvern minoritar cu majorităţi schimbătoare. Până în prezent, ea respins această opţiune, subliniind că îşi doreşte un guvern „stabil”.

Rămâne opţiunea convocării unor noi alegeri la începutul lui 2018. Preşedintele ţării este cel care ia o decizie în acest sens, dar duminică Frank-Walter Steinmeier a avertizat împotriva unei asemenea soluţii.

Ultimele sondaje arată că numai extrema dreaptă ar fi în măsură să progreseze în cazul unor noi alegeri, după ce în septembrie şi-a făcut o intrare istorică în Bundestag cu aproape 13% din voturi.