DISTRIBUIȚI
BBC

Preşedintele Andrzej Duda a afirmat, joi după-amiază, că experţii ucraineni vor avea acces la unele informaţii despre ancheta în curs în cazul incidentului produs în sud-estul Poloniei, dar a explicat că reprezentanţii Ucrainei nu vor putea participa activ la investigaţie, informează mediafax.

„Oaspeţii din Ucraina vor putea urmări procedurile de investigare, care sunt în curs, le vor fi prezentate informaţii aşa cum mi-au fost prezentate şi mie astăzi. Dar în privinţa participării active la investigaţie, în privinţa accesului la documente, la informaţii, în această privinţă există termeni legali în virtutea dreptului internaţional, în virtutea acordurilor internaţionale”, a declarat Andrzej Duda, potrivit agenţiei DPA şi site-ului T-online.de, în cursul vizitei în localitatea Przewodow, în sud-estul Poloniei, unde marţi a căzut o rachetă, provocând moartea a două persoane.


Citește și: Macron susţine ideea lui Lula de a organiza COP în Amazonia în 2025

Ancheta privind incidentul din Polonia este efectuată de experţi polonezi, ajutaţi de colegi din Statele Unite şi din cadrul NATO. Ucraina nu este membră NATO.

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunţat că specialişti ucraineni se vor alătura echipei internaţionale care investighează incidentul produs în Polonia. „Am insistat ca specialiştii noştri să fie incluşi în comisia internaţională de anchetă şi am primit confirmarea miercuri seară. Specialiştii noştri se deplasează acolo şi se vor alătura comunităţii de profesionişti”, a declarat Zelenski. Preşedintele Ucrainei a părut să îşi nuanţeze afirmaţiile privind incidentul din Polonia, subliniind că nu se ştie cu certitudine ce s-a întâmplat, deşi anterior atribuise direct responsabilitatea Rusiei. „Nu ştiu ce s-a întâmplat. Nu ştim cu certitudine, lumea nu ştie. Dar sunt sigur că a fost o rachetă rusă, sunt sigur că noi am tras cu sistemele antiaeriene. Este imposibil să afirmăm ceva precis acum. Doar ancheta va permite stabilirea concluziilor” privind originea lansării rachetei căzute în Polonia, a declarat joi Volodimir Zelenski, conform unui comunicat al Preşedinţiei Ucrainei, citat de cotidianul Le Monde.

Președintele Andrzej Duda a declarat că nu există indicii că incidentul produs marţi ar fi un atac intenționat asupra Poloniei. La rândul său, premierul polonez, Mateusz Morawiecki, a afirmat că explozia probabil a fost cauzată de tentativa armatei ucrainene de a intercepta o rachetă a Rusiei. Administraţia Joseph Biden a transmis că nu există niciun indiciu care să contrazică ipoteza preliminară a autorităţilor din Polonia potrivit căreia explozia a fost cauzată de o rachetă antibalistică ucraineană.

Citește și: Biden îi felicită pe republicani pentru victoria obţinută în Camera Reprezentanţilor

 

Secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, a declarat miercuri, la finalul unei reuniuni a Consiliului Nord-Atlantic, că incidentul din Polonia probabil a fost cauzat de căderea unei rachete antiaeriene ucrainene. „Analiza noastră preliminară sugerează că incidentul probabil a fost cauzat de o rachetă antiaeriană ucraineană lansată pentru apărarea teritoriului ucrainean de atacuri ruse cu rachete de croazieră”, a afirmat Stoltenberg.