DISTRIBUIȚI
Reuters

Preşedintele polonez Andrzej Duda a considerat că a avut dreptate să nu participe joi la ceremoniile de la Ierusalim pentru marcarea a 75 de ani de la eliberarea lagărului nazist de la Auschwitz, având în vedere că organizatorii evenimentului au prezentat „o viziune denaturată a istoriei”, relatează DPA, potrivit agerpres.

Duda s-a referit la filmele prezentate participanţilor la eveniment.


„Organizatorul, fundaţia dlui Moshe Kantor, pur şi simplu a denaturat istoria, lăsând complet în afară participarea soldaţilor noştri la lupta împotriva Germaniei naziste pe principalele fronturi ale celui de-Al Doilea Război Mondial”, a declarat Duda joi la Davos.

Citește și : Coronavirusul din China a ajuns în Singapore. Un prim caz de îmbolnăvire a fost confirmat

„Acest lucru confirmă că am luat decizia corectă de a nu fi acolo (…). Nu ar trebui să validăm un mesaj istoric falsificat. Trebuie să spunem adevărul şi să-l spunem cu voce tare”, a subliniat Duda.

Pe una dintre hărţile din filmele prezentate în timpul evenimentului, partea de est a Poloniei de dinainte de război era desprinsă de restul ţării şi etichetată „Belarus”. Teritoriul respectiv a fost invadat de Rusia sovietică, la acea vreme aliată cu Germania nazistă, în septembrie 1939, aminteşte agenţia germană de presă.