DISTRIBUIȚI

Contractul editorial al guvernatorului statului american New York, Andrew Cuomo, care prevedea publicarea unei cărţi în 2020 despre gestionarea pandemiei de coronavirus, a fost semnat pentru suma de 5 milioane de dolari, potrivit unor documente fiscale publicate luni de biroul de presă al politicianului democrat, informează Reuters, potrivit agerpres.

Iniţial, Andrew Cuomo a fost lăudat pentru felul în care a gestionat pandemia de coronavirus în New York, însă laudele s-au transformat apoi în critici după apariţia în presă a unor acuzaţii legate de un prezumtiv comportament nepotrivit al politicianului, inclusiv despre subraportarea numărului de decese din azilurile pentru vârstnici.


Citeşte şi: Plutonul de EXECUŢIE a fost introdus în Carolina de Sud – Black News

Cuomo este anchetat totodată pentru acuzaţii de hărţuire sexuală.

Guvernatorul din New York a negat aceste acuzaţii şi a spus că îi pare rău dacă acţiunile şi comportamentul său „i-au făcut pe anumiţi oameni să se simtă inconfortabil”.

Cartea scrisă de Andrew Cuomo, „American Crisis: Leadership Lessons from the COVID-19 Pandemic”, a fost publicată în octombrie 2020 de The Crown Publishing Group, o filială a celebrului grup editorial Penguin Random House.

Citeşte şi: Elveţia, cel mai probabil loc de întâlnire între Putin şi Biden – Black News

Potrivit documentelor fiscale publicate luni, grupul editorial i-a plătit 3,12 milioane de dolari anul trecut şi urmează să îi achite restul sumei din contract – aproximativ 2 milioane de dolari – în două tranşe egale, în 2021 şi în 2022.

The Wall Street Journal a informat, la sfârşitul lunii martie, că Biroul Procurorului General din New York a trimis citaţii pentru zeci de angajaţi din administraţia Cuomo, care vor trebui să depună mărturii în cadrul unei anchete ce vizează acuzaţiile de hărţuire sexuală.