DISTRIBUIȚI
losreplicantes.com

Parchetul din regiunea Madrid a anunţat marţi deschiderea unei anchete cu privire la declaraţii antisemite făcute cu ocazia unei manifestări neonaziste ce a avut loc sâmbătă în capitala Spaniei, informează AFP, potrivit agerpres

Potrivit unor imagini postate pe reţelele sociale, în jur de 300 de persoane, dintre care unele au executat salutul nazist, au participat la această întrunire în cimitirul Almudena din Madrid.
Manifestarea, la care a fost prezent şi un preot catolic, a fost organizată ca omagiu pentru ‘Division Azul’ (Divizia albastră) a militarilor spanioli trimişi de regimul franchist pentru a lupta alături de armata nazistă pe Frontul de Răsărit în Al Doilea Război Mondial.


Citește și : Macron cere o implicare europeană sporită împotriva jihadiştilor din Sahel

Cimitirul Almudena adăposteşte un monument în memoria morţilor din această divizie, în faţa căruia participanţii au depus flori sâmbătă.

Potrivit imaginilor, o tânără îmbrăcată în albastru a rostit fraze cu caracter antisemit, precum ‘inamicul va fi mereu acelaşi, cu măşti diferite: evreul’, sau ‘evreul este vinovatul’.

Parchetul regional din Madrid a comunicat deschiderea unei ‘anchete penale pentru a strânge informaţii despre aceste declaraţii antisemite’, care ar putea constitui ‘un delict în raport cu exerciţiul drepturilor fundamentale şi al libertăţilor publice’.

‘Este inadmisibil ca manifestări antisemite atât de grave să poată rămâne nepedepsite’, a reacţionat Isaac Benzaquen, preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din Spania, care numără în jur de 40.000 de membri.

Ambasada Israelului în Spania s-a alăturat reacţiilor de condamnare, denunţând declaraţii ‘revoltătoare’.

Citește și : O tornadă puternică a măturat Carolina de Nord (VIDEO)! Cel puţin trei oameni au murit!