DISTRIBUIȚI
RT

Poliţia rusă a deschis luni o anchetă împotriva unei specialiste în virusologie care nu a respectat perioada obligatorie de izolare după ce a revenit în Rusia dintr-o călătorie în străinătate şi care s-a şi îmbolnăvit de COVID-19, transmite AFP, scrie agerpres.

Comisia rusă de anchetă a indicat, într-un comunicat, că femeia a fost în perioada 6 – 9 martie în Spania, unul dintre principalele focare europene de contaminare cu SARS-Cov-2, fără a-şi anunţa superiorii ierarhici.


Citește și : UE se va coordona pentru repatrierea cetăţenilor europeni blocaţi în străinătate

Profesoară a Facultăţii de boli infecţioase din cadrul Universităţii din Stavropol (sud), ea este şi specialistă în patologii infecţioase în cadrul ministerului regional al sănătăţii, conform comunicatului.

La revenirea din Spania, experta rusă în maladii infecţioase nu a respectat obligaţia de a rămâne timp de 14 zile în autoizolare, decisă de autorităţile ruse la 5 martie pentru a limita epidemia.

„Această femeie şi-a continuat stilul de viaţă obişnuit: a susţinut cursuri la universitate, a participat la conferinţe şi a vizitat anumite instituţii şi organizaţii”, conform poliţiei ruse care nu a declinat identitatea specialistei.

La data de 17 martie starea ei de sănătate s-a degradat şi a fost spitalizată şi testată pentru coronavirus. Rezultatul testului a fost pozitiv.

Cercetată pentru „neglijenţă” şi pentru „necomunicarea de informaţii care pot pune în pericol viaţa sau sănătatea altor persoane”, experta în virusuri riscă până la 5 ani de închisoare în cazul în care una dintre persoanele cu care a intrat în contact se îmbolnăveşte grav şi moare.

Citește și : Instituţiile UE iau măsuri pentru achiziţionarea de echipamente medicale vitale

Conform autorităţilor locale, aproape 350 de persoane care au intrat în contact cu această specialistă în virusologie au fost plasate de luni în supraveghere. Dintre aceste persoane, 11 sunt suspecte că ar fi contractat virusul SARS-Cov-2.

Conform datelor oficiale, în Rusia sunt 438 de cazuri declarate de COVID-19.