DISTRIBUIȚI
Sputnik International

Ministrul italian al Sănătăţii, Giulia Grillo, a anunţat o anchetă după decesul a patru nou-născuţi în ultimele zece zile într-un spital din Brescia, în nordul Italiei, relatează AFP, potrivit agerpres.

„Trebuie să facem lumină pentru a înţelege dacă există vreo legătură între diferitele cazuri. Din acest motiv trimit inspectori din minister pentru a ancheta până la capăt”, a precizat într-un comunicat şefa portofoliului Sănătăţii.


Citește și : Papa Francisc se declară îngrijorat că naţionalismele subminează multilateralismul

Autorităţile au început să se intereseze de această situaţie după apariţia unei scrisori deschise într-un cotidian local a unei mame care cerea „adevărul” după decesul bebeluşului său la 5 ianuarie.

Fiul său, născut prematur la începutul lui decembrie după numai 30 de săptămâni de sarcină, a înregistrat progrese în creşterea sa înainte ca medicii să îl diagnosticheze cu o infecţie la sfârşitul lunii decembrie.

Situaţia s-a înrăutăţi rapid, iar copilul a murit la 5 ianuarie. Aflaţi sub acelaşi serviciu de îngrijire, alţi doi nou-născuţi au decedat la 30 decembrie şi 4 ianuarie.

Conform mass-media, un al patrulea nou-născut a decedat de asemenea la 5 ianuarie. Este vorba, conform agenţiei de presă AGI, de un copil născut prematur care a fost spitalizat în cursul dimineţii şi care a decedat câteva ore mai târziu.

Citește și : John Bolton a sosit în Turcia pentru convorbiri privind Siria

Spitalul şi parchetul au deschis la rândul lor anchete pentru a încerca să înţeleagă cauza acestor decese, iar marţi este prevăzută o autopsie asupra cadavrului băiatului decedat la 5 ianuarie în urma unei infecţii.