DISTRIBUIȚI
Agora.md

Organizaţia pentru apărarea drepturilor omului Amnesty International a anunţat luni lansarea unor ‘anchete externe independente’ după sinuciderea a doi dintre angajaţii săi în trei luni, relatează AFP, scrie agerpres.

‘Tratăm aceste tragedii cu gravitatea şi prioritatea pe care le merită, şi vom organiza anchete externe aprofundate şi independente’, a declarat secretarul general interimar al Amnesty International, Colm O Cuanachain, într-un comunicat transmis AFP.


Citește și : Turcia : Autoritățile au luat în vizor comentariile provocatoare aduse lirei turceşti pe reţelele de socializare

Roz McGregor, o britanică de 28 de ani, care efectua un stagiu remunerat la biroul Amnesty din Geneva, s-a sinucis la începutul verii, la câteva săptămâni după ce Gaëtan Mootoo, 65 de ani, cercetător privind Africa de Vest, a fost găsit mort pe 26 mai la sediul ONG-ului din Paris.

În luna iunie, Amnesty International a anunţat deja desfăşurarea unei investigaţii interne după sinuciderea lui Gaëtan Mootoo, care a lucrat timp de peste 30 de ani pentru Amnesty International.

Lansarea acestei anchete are loc după ce o petiţie a fost trimisă de ‘prietenii şi colegii’ victimei. Potrivit acestora, Gaëtan Mootoo a lăsat un bilet în care a explicat că a cerut ajutor ‘din cauza muncii suplimentare grele; ajutor care nu a fost niciodată oferit’.

‘Condiţiile de muncă la Amnesty International au fost complet transformate în urma unei restructurări recente şi acest lucru l-a afectat profund pe Gaëtan’, au afirmat ei într-o scrisoare consultată de AFP.

Citește și : Erdogan: SUA că încearcă să lovească Turcia ”în spate”

Potrivit publicaţiei Times, familia lui Roz McGregor era îngrijorată de lipsa unui răspuns adecvat din partea Amnesty în condiţiile în care tânăra femeie a dezvoltat ‘o anxietate acută’ în timpul celor cinci luni petrecute la Geneva, între februarie şi iunie.

‘În ultimii ani, am dezvoltat programe pentru a asigura bunăstarea echipelor noastre’, inclusiv un serviciu consultativ de 24 de ore, a declarat Colm O Cuanachain.