DISTRIBUIȚI
Reuters

Ameninţarea preşedintelui SUA, Donald Trump, de a lăsa Hong Kong-ul fără statutul său special ca răspuns la noile legi privind securitatea naţională adoptate de Beijing „nu este acceptabilă” în conformitate cu standardele internaţionale, a declarat sâmbătă ministrul justiţiei din Hong Kong, Teresa Cheng, informează dpa, potrivit agerpres.

Potrivit Teresei Cheng, eludarea de către Beijing a sistemului legislativ intern al Hong Kongului pentru impunerea legilor de securitate naţională nu invalidează autonomia teritorială a acestuia, după cum susţin oficiali americani.


Citește și : Brazilia devansează Spania și urcă pe locul al cincilea în privinţa deceselor de COVID-19

„Se spune că noi am devenit ‘o ţară, un sistem’ şi am pierdut autonomia. Este complet fals şi greşit. Noi suntem o ţară şi din acest motiv, atunci când este vizată securitatea naţională, la fel ca în orice altă ţară din lume, aceasta este o problemă ce ţine de autorităţile centrale”, a subliniat ea.

Congresul Naţional al Poporului – CNP, organul legislativ din China – a adoptat joi legea securităţii naţionale. Reglementarea a declanşat noi proteste în Hong Kong şi a provocat reacţii critice din partea Statelor Unite, care consideră că Beijingul afectează astfel statutul de centru financiar internaţional al fostei colonii britanice.

Acest text de lege intervine după manifestaţiile uriaşe din Hong Kong în 2019 împotriva influenţei Beijingului, care au consolidat un curent pro-independenţă altădată marginal.

Proiectul prevede pedepsirea activităţilor separatiste, „teroriste”, subversive şi ingerinţele străine în fosta colonie britanică. SUA, dar şi Marea Britanie, Australia şi Canada şi-au exprimat temerile.

Citește și : Trump: SUA încetează relaţia cu OMS

Preşedintele Donald Trump a anunţat vineri, în cadrul unei conferinţe de presă desfăşurată la Casa Albă, că Statele Unite vor începe procesul de revocare a tratamentului preferenţial de care beneficiază Hong Kong-ul.

„Hong Kong-ul nu mai este suficient de autonom pentru a justifica tratamentul special pe care l-am acordat teritoriului după retrocedarea sa” Chinei de către Marea Britanie, a mai spus preşedintele american. În consecinţă „cer administraţiei mele să lanseze procesul de încetare a scutirilor care au permis Hong Kong-ului să aibă parte de un tratament diferit şi special”, a spus Donald Trump.