DISTRIBUIȚI

Guvernul american a autorizat vânzarea către Qatar de sisteme antidrone în valoare totală de un miliard de dolari, a anunţat marţi Departamentul de Stat al SUA, citat de AFP, potrivit agerpres.

Qatarul doreşte să achiziţioneze 10 sisteme FS-LIDS, capabile să detecteze drone zburând la joasă altitudine, să le identifice şi să le neutralizeze prin bruiaj electronic, şi 200 de interceptoare Coyote Block 2. Această vânzare de echipamente sensibile trebuia să fie aprobată anterior de guvernul american, a precizat Departamentul de Stat a declarat într-un comunicat.


Citeşte şi: UE alocă fonduri pe baza unor date pe care Eurostat nu le poate verifica – Black News

FS-LIDS este fabricat de centrul de cercetare SRC, de la Universitatea Syracuse, în timp ce Coyote este produs de Raytheon.

„Proiectul de vânzare va întări capacităţile Qatarului de a răspunde ameninţărilor prezente şi viitoare” reprezentate de drone, a subliniat diplomaţia americană. „Suma totală este estimată la un miliard de dolari”, potrivit documentului.

Citește și: Moţiune de cenzură contra fostului prim-ministru australian după numiri secrete în timpul pandemiei – Black News

Dacă va fi confirmată, această vânzare de arme „va răspunde obiectivelor de politică externă şi de securitate naţională ale Statelor Unite, ajutând la îmbunătăţirea securităţii unei ţări prietene”, a adăugat comunicatul.

Rebelii houthi pro-iranieni au revendicat multiple atacuri cu drone împotriva mai multor ţări din Golf, iar forţele ruse şi ucrainene folosesc intens drone de la începutul ofensivei ruse în Ucraina.