DISTRIBUIȚI
FILE PHOTO: Chinese staff members adjust U.S. and Chinese flags before the opening session of trade negotiations between U.S. and Chinese trade representatives at the Diaoyutai State Guesthouse in Beijing, China February 14, 2019. Mark Schiefelbein/Pool via REUTERS/File Photo

Un înalt oficial al administraţiei Biden a declarat marţi că Statele Unite discută cu China despre o posibilă întâlnire la nivel înalt între cele două ţări la o dată apropiată, după ce Casa Albă a spus că nu a finalizat toate detaliile pentru a face anunţul oficial, transmite Reuters, potrivit agerpres.

Întâlnirea nu va fi la nivel prezidenţial,”ci la un nivel foarte înalt”, a declarat pentru Reuters oficialul administraţiei Biden.


Citește și: Consulul polonez din Belarus a fost EXPULZAT

Publicaţia South China Morning Post a citat marţi o sursă care a spus că cele două ţări sunt în discuţii pentru o întâlnire în Alaska între secretarul de stat american Antony Blinken şi Yang Jiechi, diplomat şi unul din principalii arhitecţi ai politicii externe chineze.

Acesta ar fi primul contact bilateral de la preluarea funcţiei de preşedinte de către Joe Biden.

„Suntem în discuţii despre un dialog la nivel înalt cu China. Chiar nu pot spune mai mult decât atât. Dar aş spune (că va fi) în scurt timp”, a mai spus oficialul american.

Întrebată despre acest subiect la briefingul zilnic, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Jen Psaki, a declarat că administraţia este „angajată direct” cu China, dar că nu are „niciun detaliu finalizat sau confirmat în acest moment”.

„Nu suntem reţinuţi în ceea ce priveşte îngrijorările noastre dar, de asemenea, căutăm oportunităţi de a colabora”, a spus Psaki.

Departamentul de Stat nu a oferit informaţii.

Administraţia Biden s-a angajat să revizuiască politica faţă de China în contextul în care relaţiile dintre cele două mari economii ale lumii au ajuns la cel mai scăzut nivel în perioada administraţiei Trump.

Ministrul de externe şi consilierul de stat chinez Wang Yi a făcut luna trecută apel la resetarea relaţiilor bilaterale dar a cerut, de asemenea, Washingtonului să nu mai defăimeze Partidul Comunist aflat la guvernare şi să înceteze să mai intervină în afacerile interne ale Chinei.

Citește și: Misiunea Gărzii Naționale la Capitoliu a fost prelungită

În reacţie, Departamentul de Stat a acuzat Beijingul că încearcă să evite asumarea responsabilităţii pentru acţiunile sale, inclusiv în privinţa tratamentului aplicat musulmanilor uiguri din Xinjiang, pe care SUA l-au calificat drept genocid.

Administraţia Biden a transmis totodată că va menţine presiunea asupra Chinei în privinţa practicilor sale comerciale, pe care Washingtonul le califică coercitive şi neloiale.

SUA urmează să organizeze vineri prima sa reuniune a liderilor din grupul QUAD, din care fac parte SUA, India, Japonia şi Australia, urmărind să îşi consolideze relaţiile în Asia pentru a contracara influenţa crescândă a Chinei.