DISTRIBUIȚI

Statele Unite se pregătesc să vaccineze persoanele care au intrat în contact direct cu pacienţi cu variola maimuţei, în contextul în care ţara, cu cinci cazuri probabile şi confirmate în prezent, se aşteaptă la o creştere a numărului acestora, informează AFP, potrivit agerpres.

„Căutăm să maximizăm distribuirea vaccinurilor către cei despre care ştim că ar avea de câştigat”, a declarat luni Jennifer McQuiston, responsabilă în cadrul Centrelor pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (CDC).


Citeşte şi: Ce se ascunde în spatele schimbărilor politicii SUA față de Cuba și Venezuela? – Black News

„Adică cei care au intrat în contact cu un pacient cunoscut cu variola maimuţei, cum ar fi îngrijitorii, contactele personale foarte apropiate, în special cei care riscă să dezvolte un caz grav de boală”, a declarat ea într-o conferinţă de presă.

Un caz a fost confirmat în Massachusetts, iar alte patru sunt în curs de investigare, însă sunt considerate foarte probabile (unul la New York, unul în Florida şi două în Utah). Toţi sunt bărbaţi care au călătorit în afara Statelor Unite.

Boala, o „rudă” mai puţin periculoasă a variolei care a fost eradicată în urmă cu 40 de ani, debutează cu o febră mare şi evoluează rapid într-o erupţie cutanată, cu formare de cruste.

Ceea ce îi intrigă şi îi îngrijorează pe experţi este apariţia concomitentă a cazurilor în numeroase state, în special în Europa, fără a fi asociate cu reveniri din ţări din Africa unde boala este endemică.

Răspuns

Autorităţile americane au confirmat că secvenţierea virusului detectat în Massachusetts corespundea cu cea identificată la un pacient din Portugalia şi că tulpina era cea prezentă în Africa de Vest, cea mai puţin gravă dintre cele două aflate în circulaţie.

Majoritatea persoanelor infectate se recuperează spontan în două până la patru săptămâni, fără tratament specific.

Autorităţile americane pregătesc însă răspunsul.

Două vaccinuri împotriva variolei autorizate de Administraţia pentru Alimente şi Medicamente din Statele Unite (FDA) pot fi utilizate. Primul, ACAM2000, este un vaccin viu atenuat, nerecomandat persoanelor imunodeprimate. Statele Unite deţin 100 de milioane de doze.

Din cauza efectelor secundare „potenţial semnificative”, distribuţia sa pe scară largă ar necesita „o discuţie reală”, a estimat Jennifer McQuiston.

Al doilea, Jynneos, este, de asemenea, un vaccin viu, dar care nu se replică şi, prin urmare, este considerat mai sigur. Statele Unite deţin doar 1.000 de doze, dar se aşteaptă ca acest număr „să crească rapid în următoarele săptămâni”, a precizat responsabila citată.

Potrivit acesteia, datele indică faptul că aceste două vaccinuri pot ajuta la prevenirea dezvoltării bolii dacă sunt administrate la scurt timp după expunere.

Ea a subliniat, de asemenea, că riscul de contaminare a rămas în general scăzut pentru populaţie.

Printre populaţiile cele mai expuse riscului se numără persoanele imunodeprimate şi cele cu anumite afecţiuni dermatologice, cum ar fi eczema, potrivit epidemiologului John Brooks.

Erupţii cutanate

Erupţiile cutanate cauzate de variola maimuţei conduc la leziuni care pot fi centrate în anumite zone sau răspândite pe tot corpul. În unele cazuri, în prima fază a bolii, erupţiile pot să apară în zonele genitale sau perianale.

Transmiterea virusului se realizează prin contact prelungit piele pe piele cu o persoană care are o leziune activă sau prin picături respiratorii de la un individ care are leziuni orale, dar şi prin prezenţa pentru o perioadă lungă de timp în imediata apropiere a unei persoane infectate.

Deşi oamenii de ştiinţă sunt îngrijoraţi de faptul că numărul tot mai mare de cazuri ar putea indica un nou tip de transmitere, până în prezent nu există dovezi concrete care să susţină această teorie, a declarat Jennifer McQuiston.

Citeşte şi: Lituania anunţă retragerea ambasadorului din Rusia – Black News

Astfel, creşterea numărului de cazuri ar putea fi asociată cu anumite evenimente de propagare în cadrul comunităţii persoanelor homosexuale, explicând o prevalenţă mai mare în rândul acestora şi al bărbaţilor bisexuali.

Însă, acest lucru „în niciun caz” nu înseamnă, potrivit lui John Brooks, că „riscul actual de expunere la variola maimuţei este unic pentru comunitatea de homosexuali şi bisexuali”.

CDC are de asemenea în pregătire directive de tratament pentru a permite distribuţia antiviralelor Tecovirimat şi Brincidofovir, ambele fiind deja autorizate pentru tratamentul variolei.