DISTRIBUIȚI
BBC

Coaliţia condusă de Statele Unite va accepta predarea luptătorilor Statului Islamic de la Raqa, a declarat vineri secretarul american al apărării, Jim Mattis, citat de AFP. Cei care se predau vor fi, bineînţeles, interogaţi, apoi probabil ţinuţi prizonieri de Forţele Democratice Siriene sprijinite de SUA, a adăugat el. 

Şeful Pentagonului a răspuns unor întrebări despre suspendarea negocierilor privind evacuarea civililor din oraşul din nordul Siriei. El a apreciat că jihadiştii cei mai fanatici vor lupta până la capăt şi vor încerca să împiedice populaţia civilă să se refugieze. Potrivit coaliţiei, la Raqa se mai află între 300 şi 400 de luptători ai Statului Islamic, care ţin ostatici aproximativ 4000 de civili.


Coaliţia nu este implicată direct în negocieri, dar oferă consiliere aliaţilor din Forţele Democratice Siriene (FDS), care au recucerit aproape 90% din Raqa. Statul Islamic mai controlează acum doar enclave din localitate, iar FDS se teme că dacă jihadiştilor li se permite să se retragă, vor relua lupta de pe alte poziţii. Din acest motiv, coaliţia a bombardat luna trecută un drum şi un pod, blocând astfel lângă frontiera cu Irakul un convoi de 11 autobuze, care transportau circa 150-200 de luptători şi aproximativ tot atâţia civili prezentaţi drept membri de familie.