DISTRIBUIȚI
Forbes Middle East

Ambiţiile Chinei în domeniul inteligenţei artificiale şi tehnologiilor avansate ar putea oferi Beijingului avantaje militare şi o posibilă dominaţie asupra sectorului medical şi a altor domenii esenţiale din Statele Unite, avertizează oficiali din cadrul serviciilor secrete americane, informează mediafax.

Conform Centrului Naţional american pentru Contrainformaţii şi Securitate, China dezvoltă în mod intens noi sisteme tehnologice, care treptat ar putea aduce avantaje militare determinante, informează agenţia Associated Press. Oficialii americani au emis inclusiv avertismente adresate managerilor de companii, mediilor academice şi autorităţilor statale asupra riscurilor acceptării investiţiilor chineze sau a expertizei în domenii industriale esenţiale.


Citește și : R.Moldova intră în STARE de URGENŢĂ! Ruşii au strâns robinetul la gaze

„Statele Unite nu îşi pot permite să piardă teren în faţa Chinei în domenii esenţiale”, a declarat Michael Orlando, directorul interimar al Centrului Naţional american pentru Contrainformaţii şi Securitate, enumerând inteligenţa artificială, sistemele autonome, computerele cuantice, semiconductorii şi biotehnologia. Michael Orlando a afirmat că firmele chineze şi angajaţii mediilor academice sunt obligaţi de Partidul Comunist Chinez să susţină interesele naţionale. „Deşi am spus aceste lucruri an de an, oamenii nu prea înţeleg”, a subliniat el.

Agenţiile de siguranţă naţională din SUA lansează frecvent avertismente privind riscurile generate de China, iar ţara este considerată cea mai mare ameninţare strategică. Totuşi, Administraţia Joseph Biden încearcă, în paralel, să atenueze tensiunile cu Beijingul şi să identifice interese comune în relaţiile comerciale şi în contracararea schimbărilor climatice.

Citește și : Vaccinul Pfizer are o eficacitate de 90,7% la copii

China a acuzat în mod repetat Statele Unite de lansarea unor avertismente care generează temeri şi a contestat evaluările serviciilor secrete americane.

În cadrul Programului „Fabricat în China 2025”, Administraţia Xi Jinping a fixat obiectivul de a crea tehnologii profitabile în domeniul roboticii şi în alte sectoare industriale.